Traficul rutier de pe drumul național DN7, pe un sector din zona lucrărilor la Autostrada Sibiu – Pitești, este deviat începând de miercuri, 26 august, ora 19.00. Măsura va fi menținută până la 31 decembrie 2026, iar șoferii vor circula pe o variantă de serviciu.
Conform Mediafax, devierea traficului este instituită pe sectorul DN7 cuprins între kilometrii 246+600 și 248+800, în contextul lucrărilor de construire a Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 2 Boița-Cornetu.
Serviciul Rutier Sibiu anunță că a verificat semnalizarea și sistematizarea rutieră temporară și că acestea sunt realizate conform prevederilor legale. Lucrările de pe Secțiunea 2 Boița-Cornetu a Autostrăzii Sibiu-Pitești ar putea intra într-o nouă etapă după revizuirea Acordului de mediu.
CNAIR a depus documentația la autoritatea de mediu pe 12 august, iar constructorii lucrează în prezent pe aproximativ 45% din șantier. Stadiul fizic general al secțiunii de 31,33 kilometri se apropie de 15%.
Până la data de 31 august, Direcția de Drumuri și Poduri Craiova urmează să monteze plase de siguranță și bariere de retenție pe versanții aflați de-a lungul DN 7. Aceste lucrări vor avea loc între Călimănești și Câinenii Mari. Zona are numeroase formațiuni stâncoase care se pot desprinde și cădea peste mașini.
Aceste lucrări vin în contextul situației de acum o lună, în care un bărbat și-a pierdut viața după ce un bolovan a căzut pe mașina în care se afla. Restricțiile vor fi aplicate pe sectoarele cuprinse între kilometrii:
În intervalul orar 08:00-17:30, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi interzisă pe aceste sectoare. În cazul autoturismelor și vehiculelor sub 7,5 tone, se vor impune opriri temporare, în funcție de etapa intervențiilor și de condițiile existente în teren.
Termenele de finalizare a Autostrăzii Sibiu – Pitești, parte din Autostrada A1, sunt tot mai greu de respectat. Motivul pentru care termenele de finalizare vor fi amânate îl reprezintă lipsa acordurilor revizuite de mediu, fără de care autorizațiile de construcție nu pot fi emise.
Concret, trebuie obținut Acordul de Mediu, avizul de la Apele Române pentru intervențiile pe unele albii de râu și avizul pentru scoaterea terenurilor din fondul forestier.
Citește în continuare: Autostrada Sibiu – Pitești este tot mai departe de finalizare. Pentru două loturi lipsesc avizele de mediu