Susține că a plătit 35.000 de euro pe un SUV BMW în Germania, dar a rămas fără mașină la vama Albița: vehiculul era căutat de autoritățile din Slovacia

Autor: Andrei Manole 28 sept. 2026 Știri auto
Susține că a plătit 35.000 de euro pe un SUV BMW în Germania, dar a rămas fără mașină la vama Albița: vehiculul era căutat de autoritățile din Slovacia

Polițiștii de frontieră au reținut un autoturism evaluat la 175.000 de lei la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, după ce verificările au indicat că vehiculul figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de Slovacia.

Incidentul a avut loc pe 27 septembrie, în jurul orei 17:00, când un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în vârstă de 38 de ani, s-a prezentat la control pentru a ieși din țară la volanul mașinii înmatriculate în Germania. Din imaginile publicate de Poliția de Frontieră se observă că este vorba despre un SUV marca BMW. Suspiciunile agenților privind statutul legal al vehiculului au dus la verificări suplimentare în bazele de date internaționale, care au confirmat alerta emisă de autoritățile slovace.

- articolul continuă mai jos -

Șoferul a declarat în fața autorităților că a acționat cu bună-credință. Acesta a menționat că a plătit 35.000 de euro într-un parc auto din Germania și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Polițiștii de frontieră au deschis dosar penal pentru tăinuire, iar autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul sectorului de frontieră până la finalizarea cercetărilor.




Comentarii
Inchide