Una dintre cele mai importante companii aeriene cu capital românesc a depus oficial la Tribunalul București cererea pentru intrarea în insolvență, anunță Economedia.
Pe 30 septembrie, AnimaWings a depus la Tribunalul București cererea de intrare în insolvență, la numai o zi după ce anunțase anularea, suspendarea sau reprogramarea mai multor curse.
AnimaWings susține că problemele au fost provocate în principal de dificultățile tehnice. Compania are o flotă de opt avioane, dar în prezent își bazează operațiunile doar pe două Airbus A320.
Operatorul precizează că zborurile nu sunt oprite complet și că programul va fi adaptat capacității disponibile.
Insolvența este o procedură care are ca obiectiv principal salvarea companiei de la faliment.
Astfel, dacă instanța va accepta cererea depusă de AnimaWings, va fi desemnat un administrator judiciar. Acesta va stabili creanțele companiei și va elabora un plan prin care datoriile și activitatea să fie restructurate.
AnimaWings a raportat pierderi de peste 110 milioane de lei în 2025 și datorii totale de circa 157 de milioane de lei.
În acest timp, activitatea companiei va continua, dar cu mult mai puține zboruri și, cel mai probabil, doar pe rutele cu cea mai mare cerere.
AnimaWings este o companie aeriană românească fondată în 2020 de frații Cristian și Marius Pandel, cei care dețin și compania de turism Christian Tour.
AnimaWings operează atât zboruri regulate, cât și curse charter, cu plecări în principal din București, Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara.
Printre destinațiile regulate se numără Londra, Paris, Munchen, Milano, Istanbul, Praga, Atena, Stockholm, Geneva și Rotterdam.
Pe segmentul charter, compania zboară în special către destinații turistice din Grecia, Turcia, Italia și Spania, precum Creta, Rodos, Corfu, Zakynthos, Antalya, Mallorca sau Tenerife.
:format(webp)/https%3A%2F%2Fwww.promotor.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F8144656-Mediafax_Foto-Emanuel_Titus_iliesi-scaled-e1790834550681.jpg)
AnimaWings anunță că pasagerii afectați vor fi contactați folosind datele introduse la efectuarea rezervării. Pentru cursele care nu mai pot fi operate vor fi oferite, după caz, rambursarea biletului sau soluții alternative de transport.
Conform Regulamentului european 261/2004, în cazul anulării unui zbor pasagerul trebuie să poată alege între rambursarea biletului, redirecționarea către destinație cât mai repede posibil sau reprogramarea pentru o dată ulterioară, în condițiile prevăzute de regulament.
Separat de rambursarea biletului, în anumite situații poate fi datorată și o compensație de 250, 400 sau 600 de euro. Valoarea se stabilește în funcție de distanța zborului, de momentul în care pasagerul a fost anunțat și de motivul anulării.
Însă, compania poate fi scutită de această compensație dacă demonstrează existența unor circumstanțe extraordinare.
În cazul în care sumele nu sunt restituite, banii pot fi recuperați în cadrul procedurii de insolvență, conform termenelor stabilite de instanță.
În cazul curselor charter contractate prin Christian Tour situația este diferită. Agenția a anunțat deja că mută o parte dintre zborurile care trebuiau operate de AnimaWings către alți transportatori. Astfel, cei care și-au luat o vacanță cu zbor inclus nu ar trebui să fie afectați de problemele AnimaWings.