Robbie Maddison a sărit peste Canalul Corint din Grecia şi stabileste un nou record mondial

Autor: Dragoş Băltăţeanu 09 apr. 2010 Știri auto

Robbie Maddison este unul dintre cei mai cunoscuţi rideri
de freestyle motocross din lume, iar pentru a practica o astfel de
„meserie”, curajul este cuvântul de căpătâi. Joi dimineaţă,
Robbie Maddison şi-a mai învins înca o dată teama şi a uimit
milioane de oameni cu o săritură, de această dată peste Canalul
Corint.

În vârstă de 28 de ani, australianul este într-o permanentă căutare
de adrenalină, ca şi cum trick-urile spectaculoase pe care le
execută în cadrul Red Bull X-Fighters nu ar fi suficiente.

În 2007 şi 2008, Maddison şi-a adjudecat trei recorduri
mondiale, iar în 2009 a sarbatorit Anul Nou la Las Vegas, sărind 30
de metri peste Arcul de Triumf din Las Vegas. Ultima imagine care
ne vine în minte cu Robbie este saltul peste Tower Bridge, din
Londra, când a reuşit chiar să execute un backflip.

Multi rideri şi-au dorit să sară peste Canalul Corint, construit în
1893, însa australianul a fost primul care a şi reuşit.
Şi-a accelerat Honda 500 până la 125 km/h, după care a
traversat o distanţă de peste 80 de metri, la 95 de metri deasupra
nivelului apei.

Singura problemă întâmpinată de Maddison a fost schimbarea
suprafeţelor – de pe iarbă pe asfalt şi apoi o suprafaţă
artificială, însă a depăşit cu brio şi această problema. „Să-ţi
învingi frica, acesta este întotdeauna cea mai dificilă parte”, a
spus Maddison.

Maddo pleacă din Grecia direct în Mexico City, pentru prima
etapă a Campionatului Mondial Red Bull X-Fighters. Anul trecut,
Maddison a fost vice-campion mondial, iar anul acesta se luptă
pentru titlu.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide