TOP 4 AVANTAJE pe care poate NU le știai despre rularea cu anvelopele corecte în funcție de anotimp

Autor: ProMotor 11 feb. 2021 Advertorial

Autoturismul este unul dintre obiectele personale îndrăgite de oricine. Societatea modernă a dus la apariția unui sentiment ce leagă oamenii de mașinile personale, considerate a fi deseori prieteni de nădejde, care le asigură mersul zilnic la serviciu, la cumpărături sau plecările în excursii și călătorii fabuloase peste hotare. Mulți conducători auto, însă, nu au multe cunoștințe despre funcționarea cât mai corectă și de lungă durată a mașinii, așa că se confruntă cu probleme de tot felul, provenite din neștiință.

De multe ori, șoferii, mai ales cei care abia și-au luat permisul, sunt atât de entuziaști de acest fapt, încât nu se gândesc decât să se urce la volan și să plece oriunde își doresc, fără să mai ia în considerare unele lucruri esențiale, cum ar fi, de exemplu, schimbarea cauciucurilor în funcție de sezon. Acesta este un aspect cât se poate de serios, care tratat cu indiferență, ar putea duce la desfășurarea unor evenimente neplăcute.

Iată care sunt avantajele ale rulării cu anvelopele corecte în funcție de anotimp!

Proprietarii de autoturisme sunt conștienți că este bine să aibă mare grijă de ele, să le ducă periodic la service, însă rareori țin cont de aceste aspecte din lipsă de timp sau pentru că, pur și simplu, se gândesc că merg bine și așa. Câteva avantaje merită să fie explicate pentru cei care uită să-și schimbe cauciucurile în funcție de anotimp.

  1. Legislația din România este strictă în această privință. Practic, fiecare proprietar de autoturism trebuie obligatoriu să-l echipeze cu anvelopele corecte la începutul sezonului rece, atunci când zăpada, gheața și poleiul se instalează pe carosabil. Pentru a împiedica situația în care să fii amendat pentru că mașina ta rulează în continuare cu anvelopele de vară, incearca sa le schimbi cat mai repede, poți găsi anvelope auto pe site-ul vadrexim.ro orice model îți dorești, au prețuri foarte bune și sunt de calitate;
  2. Specialiștii în domeniul asigurărilor oferă un alt avantaj celor care își echipează autovehiculul corespunzător. Astfel, recomandă tuturor să țină cont de acest aspect, deoarece dacă aleg să ruleze cu cauciucurile neadecvate, atunci vor plăti intervenția autorităților și nu vor primi banii de asigurare, considerându-se că accidentul a avut loc din neglijența șoferului;
  3. Alegerea anvelopelor potrivite poate părea pentru mulți o simplă banalitate, însă ei nu cunosc faptul că aceste accesorii utile determină până la 20% din consumul de carburant. Clasa A înseamnă economii foarte mari de carburant, iar clasa G se referă la cel mai mare consum. Dacă se compară cele două clase, atunci se observă că o anvelopă de clasa A economisește uneori până la 80 de litri, ceea ce nu poate fi decât un câștig pentru proprietarul autoturismului;
  4. Schimbarea între anotimpuri a cauciucurilor duce și la o uzură mai mică. Se știe că anvelopele de iarnă sunt prea dure pentru a fi folosite în sezonul estival, iar cele de vară nu sunt suficient de sigure pentru a rula iarna.

În concluzie, cunoașterea tuturor acestor informații aduce cu sine o mai mare siguranță în trafic, protejarea resurselor financiare ale familiei, precum și faptul că piesele autoturismului vor avea o viață mai lungă de funcționare.

 Surse foto: ro.pinterest.com

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide