Greva de la GM s-a terminat!

Autor: Oraan Mărculescu 26 sept. 2007 Știri auto
Greva de la GM s-a terminat!

UPDATE2:
Greva muncitorilor de la GM a luat sfârşit astăzi, în urma semnării unui contract de angajament între conducerea General Motors şi sindicatul UAW. Cele două părţi vor negocia în continuare problemele ţinând de asigurările de sănătate, beneficii sau asigurarea unui loc de muncă stabil, ba chiar s-a ajuns la un parteneriat pentru gestionarea unui viitor fond de pensii, pentru următorii 80 de ani.
Încheierea rapidă a acestei greve înseamnă că sindicatele exercită o presiune destul de mare asupra constructorilor auto americani, ceea ce va duce într-un viitor apropiat la adoptarea unor strategii similare şi în cazul lui Ford sau Chrysler, după cum apreciază analiştii CNN.

UPDATE 1:

GM a luat poziţie oficial faţă de greva sindicatelor UAW (United Auto Workers), însă fără fermitate. Într-un recent comunicat de presă, este exprimată dezamăgirea faţă de decizia sindicatelor, precum şi promisiunea că se va ajunge la o înţelegere reciproc avantajoasă cât de curând. UAW nu a luat în seamă această poziţie şi aşteaptă un feedback mai consistent, precum şi îndeplinirea cerinţelor.

+++++++++++++++++++++++++++

Nu mai puţin de 73.000 de muncitori de la 59 de fabrici americane ale GM au protestat printr-o grevă declanşată luni dimineaţă, la ora 11. Nemulţumirile membrilor de sindicat ţin de obuzitatea conducerii General Motors în ce priveşte negocierea creşterilor salariale, acordarea de facilităţi şi asigurarea siguranţei locurilor de muncă. GM încă nu a luat atitudine, dar o va face cât de curând, dată fiind experienţa din 1998, când o grevă similară, care a ţinut 54 de zile, a dus la pierderi de 3 miliarde de dolari.

Deocamdată, sindicatele Ford şi Chrysler nu s-au raliat acestei mişcări, însă sunt semnale destul de clare că ar putea urma un răspuns al acestora, pe fondul crizei economice care afectează Detroitul de ceva vreme.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide