Asociația OIREP Ambalaje solicita transparentizarea procesului de gestionare a deșeurilor de ambalaje

Autor: ProMotor 24 mart. 2023 Comunicat de presă
Asociația OIREP Ambalaje solicita transparentizarea procesului de gestionare  a deșeurilor de ambalaje

Asociația OIREP Ambalaje prin intermediul membrilor săi – CCAT Responsabilitate de Mediu, Clean Recycle, Ecologic 3R Ambalaje, Eco Smart Union, Eco-Rom Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management, Green Resources Management și Partslife Packaging Disposal Service Romania, solicita transparentizarea procesului de gestionare a deșeurilor de ambalaje.

În contextul actual, Asociația OIREP Ambalaje susține implementarea unui mecanism tip Clearing House. Acest mecanism ar asigura transparentizarea și eficientizarea gestionării deșeurilor de ambalaje în fluxul municipal de către operatorii delegați, prin implicarea OIREP în aspectele operaționale, ca partener real al autorităților publice locale, vizând asigurarea acoperirii naționale a obligațiilor privind răspunderea extinsa a producătorilor, ar optimiza sistemul de colectare separată si ar asigura eficiența economică, atât în ceea ce privește costurile de gestionare, cât și veniturile obținute din valorificarea materială a deșeurilor de ambalaje.

Asociația OIREP Ambalaje propune reașezarea legislației

De asemenea, Asociația OIREP Ambalaje propune reașezarea legislației de mediu pe baze corecte, fundamentate pe competitivitate, transparență și performanță, astfel încât stabilirea răspunderii în sarcina unei părți din lanțul de gestiune a deșeurilor de ambalaje să fie corelată cu asigurarea instrumentelor economice/operaționale necesare pentru îndeplinirea obligațiilor respective.

Astfel, Asociația OIREP Ambalaje dorește ca orice modificări legislative să fie făcute după ce se evaluează impactul acestora asupra întregului sistem, respectiv după  asigurarea cadrului pentru o dezbatere publică reala și constructivă, care să permită aplicabilitatea reglementărilor și desfășurarea activității în condiții de deplină legalitate pe întreg lanțul de valoare.

Asociația OIREP Ambalaje si membrii sai apreciază ca un pas înainte spre transparentizare introducerea in mod obligatoriu, de la 1 ianuarie 2023, a utilizării Sistemul Informatic de Asigurare a Trasabilității Deșeurilor (SIATD), instrument prin care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Fondului pentru Mediu pot să acționeze punctual pentru monitorizarea în timp real a tranzacțiilor cu deșeuri de ambalaje, având ca scop eliminarea declarațiilor fictive de reciclare/valorificare a deșeurilor de ambalaje. Solicitam dezvoltarea in continuare a sistemului prin introducerea de noi instrumente care ajuta utilizatorii sa furnizeze si sa primească informații in timp real din SIATD, reducând costurile operaționale ale acestora.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: OIREP



Comentarii
Inchide