Elisabeta Lipă și Ionela Cozmiuc, invitatele emisiunii „Drumul spre Paris” de la ProSport

Autor: ProMotor 16 aug. 2023 Comunicat de presă
Elisabeta Lipă și Ionela Cozmiuc, invitatele emisiunii „Drumul spre Paris” de la ProSport

Elisabeta Lipă și Ionela Cozmiuc sunt invitatele emisiunii ‘’Drumul spre Paris’’, o emisiune moderată de jurnalistul Daniel Nazare.

Tema principală este canotajul românesc la Jocurile Olimpice 2024. Șanse, antrenamente, viața de zi cu zi a sportivilor, plus multe altele.

Elisabeta Lipă a fost numită acum două luni în funcția de preşedintă a Agenţiei Naţionale pentru Sport.

Aleasă cea mai valoroasă canotoare a secolului XX, a fost ministru al Tineretului şi Sportului între 2015 şi 2017. Din 2009, Lipă este preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (cu excepţia perioadei în care a fost ministru, când s-a autosuspendat).

Ionela Cozmiuc a cucerit medalia de aur în proba de schif simplu categorie ușoară (LW1x), în mai 2023, la Campionatele Europene de la Bled (Slovenia).

Canotajul a fost prezent la Jocurile Olimpice începând cu anul 1900. Sportul a fost inclus și în programul Jocurilor Olimpice din 1896, dar probele au fost anulate din cauza vremii nefavorabile.

România a participat pentru prima dată la întrecerile olimpice de canotaj în 1952, la JO de la Helsinki, și până în prezent nu a lipsit decât de la Jocurile din 1956. Echipajele noastre feminine au deținut supremația la JO din 1980 până în 2004, punctul culminant fiind atins în 1984, la Los Angeles când canotoarele noastre au cucerit cinci titluri olimpice.

Avem în această disciplină 40 de medalii, fiind devansați doar de gimnastică artistică. Din cele 40 de medalii, 20 sunt de aur, 11 de argint și 9 de bronz.

Cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară va avea loc la Paris între 26 iulie și 11 august 2024.

Emisiunea ‘’Drumul spre Paris’’ va fi difuzată în fiecare joi, de la ora 19.00, pe site-ul ProSport.ro și pe canalul de YouTube.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProSport



Comentarii
Inchide