Performanțe extraordinare oferite de contribuția lui Mihai Covaliu, președintele COSR

Autor: ProMotor 24 dec. 2022 Comunicat de presă
Performanțe extraordinare oferite de contribuția lui Mihai Covaliu, președintele COSR

Mihai Covaliu, președintele COSR, a avut cu siguranță o contribuție importantă într-un an în care România a obținut performanțe notabile mai ales la canotaj, dar a impresionat și prin David Popovici.

Mihai Covaliu a ales scrima la 9 ani, în detrimentul fotbalului, sport pe care îl începuse cu doi ani înainte, poveştile lui Dumas călăuzindu-l pe un drum care avea să fie de poveste. Campion mondial în 2005 la Leipzig, campion european în 2006, la Izmir și multiplu campion național, Mihai Covaliu este în prezent președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, după ce între 2013 și 2016 a fost președintele Federației Române de Scrimă.

„Ținând cont că sunt zece medalii la Campionatele Mondiale anul acesta, la canotaj, natație, canoe, box, scrimă și lupte, ne bazăm pe aceste discipline și pentru Paris 2024. Mi-ar plăcea ca la Paris să avem cel puțin atâtea medalii. Și ca număr, și ca strălucirea lor”, a spus Mihai Covaliu, pentru ProSport.

Mihai Covaliu, sprijin pentru o campioană olimpică la sabie, în timpul războiului din Ucraina

Mihai Covaliu a sărit și în ajutorul campioanei olimpice la sabie Olga Kharlan, în timpul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

În luna martie a acestui an, Olga, stabilită la Bologna, a venit în România, apoi a fost preluată de la Sibiu și însoțită în permanență de reprezentați ai COSR.

„Aș vrea să transmit un URIAȘ MULȚUMESC lui Mihai Covaliu, Cristian Butariu și Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru incredibilul ajutor. Ați făcut imposibilul pentru mine și sora mea. Familia vă va fi veșnic recunoscătoare”, a transmis Olga Kharlan, la vremea respectivă.

Cu sprijinul lui Mihai Covaliu, România a fost la înălțime în canotaj în 2022 și a obţinut patru medalii de aur la Mondialele din Cehia.

Video și materialul complet în ProSport

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProSport



Comentarii
Inchide