Compania de stat CFR Călători anunță lansarea programului „Trenurile Soarelui” 2026, program dedicat călătorilor care doresc să meargă pe litoral cu trenul. CFR Călători transmite că programul va demara la mijlocul lunii iunie și se va desfășura până pe 7 septembrie.
CFR transmite că turiștii vor avea la dispoziție 60 de trenuri directe (30 dus, 30 întors) zilnic către litoralul Mării Negre, dintre care 28 de garnituri (14 dus, 14 întors) sunt suplimentare.
Trenurile directe suplimentare sunt disponibile din:
Aceste trenuri includ opriri intermediare și posibilități de îmbarcare în numeroase stații de pe traseu. De asemenea, călătorii pot accesa și Delta Dunării cu trenul, prin conexiunea spre Tulcea Oraș via Medgidia.
Pasagerii din întreaga țară au la dispoziție numeroase conexiuni din București, întrucât pe magistrala București Nord – Constanța trenurile circulă în regim cadențat, cu plecări distribuite pe tot parcursul zilei. CFR Călători transmite că această frecvență ridicată oferă „flexibilitate în alegerea orei de călătorie”, iar durata călătoriei pe distanța București Nord – Constanța este una „redusă”.
Teoretic, un tren cu plecare de la București parcurge ruta de 225 de kilometri până la Constanța în aproximativ 2 ore pentru trenurile InterCity și 2 ore și 20 de minute pentru InterRegio. Dar mulți călători consideră că acești timpi sunt estimativi, întrucât pot apărea incidente pe calea ferată.
Euronews relatează că, în anul 2024, întârzierile CFR au însumat un total de 12 ani, în creștere cu 3 ani din anul anterior. În mare, întârzierile au fost din cauza materialului rulant învechit care se defecta constant.
Anul acesta, CFR Călători va introduce trenuri modernizate prin PNRR, dar și noile rame Alstom Coradia Stream, aflate deja în circulație pe ruta București – Constanța.
Pentru ruta București Nord – Constanța, tariful unui bilet la clasa a II-a cu loc rezervat este de:
De asemenea, călătorii pot beneficia de o serie de reduceri, implementate de CFR Călători pentru a spori traficul de persoane de calea ferată. Astfel, aceștia pot beneficia de o reducere de până la 10% pentru biletele cumpărate cu cel puțin 11 zile înainte de plecare, dar și 10% pentru achiziția unui bilet dus-întors.