Customizare de vârf: Bentley Flying Star

Autor: Andrei Cosmin Iordache 03 mart. 2010 Tuning auto

Portbagaj de 400 litriTermenul shooting break desemnează
modele sport de lux transformate în maşini utilizate, de regulă, la
vânătoare – o îndeletnicire rămasă şi astăzi printre lucrurile care
definesc un lord sau gentleman, în viziunea britanică (şi nu
numai).

Italienii de la Carozzeria Touring Superleggera au
transformat un
Bentley Continental GTC Speed
(deci un model
decapotabil) într-un shooting break, botezat
Bentley Flying Star
. O maşină care, cel puţin din lateral şi
din spate, are o puternică notă retro şi reuşeşte să respire un
individualism de clasă.

Constructiv, acoperişul şi pereţii laterali sunt din
oţel, în timp ce portierele modificate şi hayonul sunt din
aluminiu
. Silueta alungită a maşinii este şi mai mult
evidenţiată de jantele Borani, de 20″, cu un design clasic, la fel
ca al stopurilor ovale.

InteriorInteriorul poartă amprenta customizării manuale,
oferind un regal de lemn şi piele. Portbagajul este tapetat cu o
tapiţerie specială, din piele rezistentă, care se potriveşte cu
setul de bagaje customizat. Spaţiul oferit este de 400 de litri,
suficient pentru patru saci de golf, iar spătarele
locurilor din spate se pot rabata, oferind atât o suprafaţă plană,
cât şi o capacitate maximă de 1.200 litri
.

Bentley Flying Star va fi o maşină foarte rară, doar 20
de exemplare urmând a fi construite, preţul de pornire fiind de
590.000 euro
. Însă programul de personalizare al maşinii
este unul vast, în funcţie de preferinţele clienţilor suma fiind
posibil să crescă mai mult sau mai puţin. Încă un lucru important:
Flying Star beneficiază de garanţia şi serviciile de întreţinere
ale reţelei Bentley din toată lumea.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide