Kia Kue – concept

Autor: Dan Vache 08 ian. 2007 Concepte auto

Ideea unui coupe de teren nu este nouă, ba chiar este foarte
aproape de a fi pusă în aplicare de BMW. Kue ne îndoim că
prefigurează un model de serie de acest gen, dar măcar reprezintă o
mişcare îndrăzneaţă.

După cum ne-au obişnuit conceptele, nici Kue nu face excepţie de la
regulă şi încearcă marea cu degetul, prefigurând viitoarele
elemente stilistice ale modelelor mărcii. Pentru că, până acum,
„The power to surprise” a venit din direcţia tehnică şi a
raportului preţ/calitate, nu din cea a designului – cu toate că
noua berlină compactă c’eed pare să deschidă un nou drum pentru
imaginea de marcă a coreenilor.


Aspectul monolitic al lui Kue nu surprinde prea tare, dar este
destul de neobişnuit pentru şosele. Sau pentru off-road, deoarece
jantele de 22″ promit o mare mobilitate de mişcare în afara
şoselelor. Totuşi, ampatamentul uriaş, de 2,9 metri, face din Kue
doar un crossover mediu, care pune mai mare accent pe spaţiul
interior decât pe comportamentul pur off-road. Termenul „mediu” se
potriveşte şi gabaritului, lungimea de 4,72 m şi lăţimea de 1,93 m
apropiindu-l pe Kue de cunoscutul Sorento. În schimb, înălţimea de
numai 1,6 m contribuie din plin la aspectul dinamic,

Portierele laterale de mari dimensiuni dispun de mânere disimulate
în spate, pe laterale, asigurând un acces foarte facil către cele
patru locuri spaţioase. Atmosfera interioară este mult mai
futuristă decât lasă exteriorul să se înţeleagă, fiind înţesată de
displayuri touch-pad şi informaţii digitale. Tunelul central are,
practic, rol de consolă centrală pentru pasagerii din spate, care
astfel dispun de propria centrală de comandă. Culorile întunecate
şi luminile roşii aduc foarte mult cu stilul promovat de
telefoanele LG Chocolate, dar este doar o coincidenţă.


Scaunele au o structură foarte atent studiată, cu un design reuşit
şi, în acelaşi timp, funcţional. Dacă, din exterior, suprafaţa
vitrată pare redusă, interiorul infirmă această părere, în mare
parte datorită deja nelipsitului plafon din sticlă, continuat cu o
lunetă de mari dimensiuni. Asigurarea unei vizibilităţi corecte sau
a unui spaţiu mare de depozitare nu a fost priorităţi pe lista
designerilor, lucru de înţeles în cazul unui concept.

În schimb, pentru a sublinia importanţa pe care KIA o acordă pieţei
nord-americane, Kue a fost dotat cu un V8 de 4,8 litri şi 400 CP,
cuplat la o cutie automată cu cinci trepte. Deşi pentru atingerea
acestei puteri a fost nevoie şi de un turbocompresor, se pare că în
curând un asemenea motor, dar aspirat, va apărea şi pe modelele de
serie de top. Tracţiunea lui Kue este, bineînţeles,
integrală.

Deşi, în sine, Kue este un concept destul de reuşit, nu lasă să se
întrevadă suficient direcţiile stilistice ale mărcii în viitorul
apropiat, nici nu aduce în lumina reflectoarelor soluţii tehnice
notabile. Mai degrabă sunt de apreciat ideile high-tech ale
habitaclului, cu mare appeal la publicul american amator de
gadgeturi futuriste. Probabil următorul concept derivat din Kue ne
va oferi o idee mult mai fundamentată despre aspectul urmaşului lui
Sorento sau, de ce nu, va pune bazele unui model de nişă, care să
scoată KIA din anonimat cu adevărat.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide