Leapmotor lansează noul A05 în China. Când am putea vedea rivalul pentru Volkswagen ID. Polo și în Europa?

Autor: Daniel Simion 29 iul. 2026 Mașini electrice
Leapmotor lansează noul A05 în China. Când am putea vedea rivalul pentru Volkswagen ID. Polo și în Europa?

Leapmotor lansează un nou hatchback compact în China. Denumit A05 pe piața locală și B03 pe piața internațională, modelul a fost conceput „pentru tinerii consumatori urbani” care vor o mașină care să îmbine „stilul, confortul și încrederea”, după cum anunță producătorul într-un comunicat de presă.

Tot Leapmotor transmite că modelul A05 sau B03, în funcție de piață. se bazează pe patru promisiuni esențiale: „frumos la vedere, ușor de condus, distractiv de utilizat și sigur și inteligent”

Aceste principii se traduc printr-un design care să fie potrivit piețelor globale, tehnologii avansate de asistență la conducere, un interior spațios și versatil, precum și o experiență digitală bazată pe inteligență artificială.

Leapmotor A05 / B03 are dimensiuni comparabile cu Renault 5

Cu dimensiuni de 4.175 de milimetri lungime, 1.790 de milimetri lățime și 1.560 de milimetri înălțime, cu un ampatament de 2.605 de milimetri, modelul A05 / B03 combină dimensiunile exterioare compacte cu un habitaclu spațios. De asemenea, modelul Leapmotor este sesizabil mai mare decât Volkswagen ID. Polo, unul dintre rivalii de pe piața europeană.

Te-ar putea interesa și: Noile vehicule electrice din grupul Volkswagen au înregistrat peste 70.000 de comenzi. Cele mai multe sunt pentru Volkswagen ID.Polo

Stilul său „curat și contemporan” urmează noul limbaj de design al Leapmotor, îmbinând tehnologia inovatoare cu „căldura, confortul și atractivitatea emoțională”. La interior, modelul subcompact Leapmotor vine cu materiale premium, opțiuni de personalizare și suprafețe moi la atingere.

Autonomie de până la 510 kilometri pentru Leapmotor A05 / B03

Conceput pentru șofatul urban, modelul Leapmotor A05 oferă o autonomie electrică de până la 510 kilometri potrivit ciclului de testare WLTC, capacitate de încărcare rapidă și funcții avansate de conducere inteligentă.

Cifrele de autonomie sunt mai mari decât în cazul modelului german ID. Polo, care înregistrează un maximum de 455 de kilometri între încărcări, și Renault 5, care poate asigura doar 410 kilometri între încărcări.

Publicația britanică Auto Express preconizează că modelul Leapmotor B03 va ajunge în Marea Britanie până în primăvara anului 2027. Momentan, nu sunt cunoscute detalii despre prețul noului subcompact electric, viitor rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo.

Te-ar putea interesa și: Review – Am testat Leapmotor B10 Hybrid EV în România. Ce ne-a plăcut și ce mai are de îmbunătățit


Sursa foto: Leapmotor



Comentarii
Inchide