Testul suprem pentru mașinile Tesla: drumurile din Nigeria

Autor: George Cristea 17 mai 2021 Știri auto

O postare pe Instagram devenită virală arată testul suprem pentru mașinile Tesla, reprezentat de drumurile desfundate din Nigeria. Reacțiile celor care au văzut fotografia sunt hilare.

Intră în Galeria FOTO

Tesla a intrat oficial în România, iar primele livrări la clienții români vor începe din septembrie. Sperăm că până atunci gropile din șoselele de la noi vor fi fost reparate, iar mașinile Tesla nu vor avea parte de o experiență traumatizantă, așa cum se întâmplă cu cele din Nigeria, spre exemplu.

O fotografie postată pe Twitter a declanșat un val de reacții şi glume pe seama contrastului între mașina scumpă, neobișnuită în peisajul local, și groapa uriașă pe care șoferul încerca să o ocolească. Este vorba de un Tesla Model X, mașină care poate fi considerată SUV, uneori chiar cu rezultate destul de bune, după cum a demonstrat-o într-un duel inedit cu Dacia Duster.

Testul suprem pentru mașinile Tesla: drumurile din Nigeria. Ce caută acolo o mașină electrică?

SUV sau nu, imaginea mașinii Tesla în jungla urbană nigeriană nu i-a lăsat reci pe cei care au văzut fotografia. Oamenii s-au legat de situaţia drumurilor din Lagos (capitala Nigeriei) şi l-au dojenit chiar şi pe Elon Musk , CEO al Tesla, pentru neglijenţa de care a dat dovadă când a lăsat maşina să circule pe drumurile nigeriene. De asemenea, lipsa infrastructurii de încărcare pare o problemă insurmontabilă pentru oricine deține o mașină electrică în Nigeria.

„Oare cum reuşeşte să încarce maşina în Nigeria?”, se întreabă un utilizator Twitter. Ne imaginăm că pică rețeaua electrică din jumătate de țară când se încarcă mașina nigerianului.

Alţii glumesc pe seama jocului de cuvinte din limba engleză între „maşină electrică” şi „scaun electric” (electric car/chair).

„Maşină ultra-modernă care evită o fântână ultra-modernă” scrie un internaut, în timp ce există şi persoane care se gândesc la scenariul unui posibil accident: „Oricine loveşte maşina asta va
fugi imediat. Să strici o Tesla e echivalentul unei crime pedepsite cu închisoare pe viaţă”.

Ei bine, se pare că Tesla chiar are nevoie de astfel de teste dure pentru a-și rafina tehnologia de fabricație, după ce mai mulți proprietari de Model X s-au plâns că mașinile „se dezmembrează” în mers.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide