Volkswagen ID.3 comunică cu ajutorul luminilor

Publicat: 16 10. 2019, 13:24

ID.3, primul model complet electric din gama ID., reprezintă viitorul brandului Volkswagen datorită portofoliului larg de modele, dinamicii impresionante a condusului, designului avangardist şi conceptului inovator ID.Light, care îl asistă vizual pe şofer, oferindu-i o comunicare mai emoţională cu ID.3.

Controlul vocal al vehiculului se supune fiecărui cuvânt rostit de şofer, în timp ce noul concept inteligent ID.Light comunică vizual cu acesta.

Banda LED care traversează afişajul digital de bord (Digital Cockpit) îl asistă pe şofer prin schimbarea culorii în funcţie de comanda sau manevra efectuată de acesta. Odată instalat pe scaunul şoferului, ID.Light îi semnalizează acestuia că sistemul de conducere a vehiculului este activ şi că portierele sunt închise sau deschise.

De asemenea, ID.Light accentuează vizual informaţia transmisă de sistemele de navigaţie, de conducere asistată, de frânare şi de sistemul de comunicare cu telefonul mobil.

ID.Light reduce stresul condusului în trafic, recomandând schimbarea benzii de circulaţie sau semnalând şoferului dacă este încadrat pe banda greşită, printr-un singur clipit al luminii ambientale.

ID.Light este prevăzut, de asemenea, cu sistem de control vocal, răspunzând fiecărui pasager al vehiculului cu un număr predefinit de semnale luminoase.

„ID.Light funcţionează intuitiv cu ajutorul unor culori familiare ochiului uman.”, spune Valentina Wilhem, User Experience Designer Volkswagen. O baterie complet încrăcată este indicată de culoarea verde, în timp ce o manevră de frânare este semnalată cu roşu.

Pe exterior, farurile imită mişcările ochiului, în timp ce luminile de interior oferă maşinii un aspect cu totul deosebit. „Modul în care ID.3 foloseşte luminile de interior şi de exterior îl face mai atrăgător, acest concept inovator fiind, totodată, un mod de comunicare dintre maşină şi şofer foarte simplu şi intuitiv.”, mai spune Valentina Wilhem.