Care este cea mai sigură DACIA din toate timpurile – VIDEO

Autor: Marius Vișan 17 feb. 2018 Știri auto

Cel mai recent model Dacia care a trecut pe la testele Euro NCAP a fost Duster, asta se petrecea în luna decembrie a lui 2017. 

Modelul românesc primea 3 stele din 5, dovedind un nivel de securitate suficient. Euro NCAP, organismul european care se ocupă de testarea siguranţei maşinilor. Dacia Duster se comportă bine la capitolul protecţia pasagerilor, obţinând un calificativ general de 71%.

Conform măsurătorilor manechinelor, pot apărea probleme minore în zona pieptului, iar, pe partea şoferului, unele componente ale bordului pot duce la lovirea picioarelor.

În ce priveşte protecţia copiilor, calificativul general se ridică la 66%, Duster primind punctajul bun pentru copii de 18 luni în scaune dedicate, precum şi un punctaj foarte bun pentru copiii de 3 ani, plasaţi pe bancheta spate.

La capitolul protecţia pietonilor: calificativul general este de 56%. Spoilerele şi capota motorului sunt tari şi reprezintă un pericol pentru picioarele şi capetele pietonilor, în cazul unui impact.

Specialiştii au mai depunctat Duster şi pentru nivelul sistemelor de siguranţă, domeniu în care calificativul este de 37%. 

Modelul testat era versiunea Dacia Duster 1.5 diesel, prin urmare, putem spune că la „examenul” Euro NCAP Dacia Duster se prezintă bine la capitolul protecţia pasagerilor şi comportament în cazul coliziunilor cu alte vehicule sau obstacole, principalele minusuri ţinând de protecţia pietonilor şi la sistemele de siguranţă. 

Sandero, singura Dacia care a luat 4 stele

Rezultatul primit în 2013 era unul foarte bun, având în vedere faptul că multe modele cu preţuri de 3-4 ori mai mari au rezultate asemănătoare. Tot atunci Loganul a obţinut trei stele la testul de siguranţă, principalele probleme fiind legate de desprinderea pedalierului în caz de impact şi de centurile de siguranţă. Potrivit experţilor auto, problemele au fost rezolvate la noul Logan (Logan facelift) care, dacă ar fi testat, ar obţine patru stele.

VIDEO

Rezultatele Dacia la EURO NCAP în decursul timpului:

  • Logan – 3 stele
  • Logan MCV – 3 stele
  • Sandero – 4 stele
  • Duster – 3 stele
  • Dokker – 3 stele
  • Lodgy – 3 stele

Cele mai importante teste sunt:

  • Testul de impact frontal, acesta are loc la o viteză de 64 km pe oră
  • Testul de impact lateral şi se face la o viteză de 50 km pe oră
  • Test pentru evaluarea protecţiei pasagerilor copii – se folosesc manechine de dimensiunea unui copil
  • Test pentru protecţia pietonilor, acesta se măsoară la o viteză de 40 km pe oră
  • Testul ESC – evaluează sistemul electronic de stabilitate al maşinii la o viteză de 80 km pe oră
  •  

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide