Cui îi este dedicată Toyota 86 Style Cb? Şi de ce nu vine şi la noi?

Autor: Andrei Ştirbu 16 feb. 2015 Știri auto

GT 86 este una dintre maşinile care încă arată bine, chiar şi după trei ani de la debut, făcând fiecare întâlnire cu ea să fie o mică celebrare a iubirii necondiţionate pentru maşini create în special pentru sportivitate. Ne pare rău doar că aceste celebrări sunt destul de rare.

Acum, Toyota a lansat o ediţie specială, dedicată pieţei nipone, care păstrează spiritul sportiv (îl îmbunătăţeşte chiar, umblând la partea de tren de rulare şi la direcţia asistată) şi îmbracă o costumaţie un pic mai stilată. Interiorul primeşte ornamente din lemn, volan îmbrăcat în piele şi instrumentar de bord redesenat.

Cu toate că în comunicatul de presă se fac trimiteri la un aşa-zis „simţ al modei”, nu mi-ar fi ruşine să mă prezint la cea mai bărbătească întâlnire într-un 86 Cb. Nu mi-ar fi ruşine nici măcar să explic de la ce vine „Cb”. 

Cb ar fi prescurtarea de la Cool beauty. Şi nu, nu mi-ar fi ruşine să conduc un coupé sportiv al cărui nume este Style Cool beauty. Acum aduceţi-o şi în Europa, vă rugăm!

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide