E oficial: Taxa auto se va restitui. Află care sunt condiţiile. VIDEO

Autor: Marius Vișan 13 apr. 2016 Știri auto
E oficial: Taxa auto se va restitui. Află care sunt condiţiile. VIDEO

 


Procedura care va permite proprietarilor de maşini să ceară restituirea integrală a vechii taxe auto, fără a deschide o acţiune în instanţă, a fost pusă în discuţie încă din luna ianuarie a acestui an, dar abia acum cei aproximativ un milion de români, care au achitat taxa între 2007 şi începutul anului 2013 pot să înainteze dosarele de restituire către ANAF. Una din condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cel care solicită restituirea taxei este să-şi fi achitat toate dările către ANAF, informează Digi24.ro.

Dosarul anexat cererii de restituire trebuie să conţină:

– actul de identitate al persoanei fizice/al reprezentantului persoanei juridice, împreună cu împuternicirea dată acestuia (copie);

– documentul care atestă plata taxei speciale, a taxei pe poluare sau a taxei pentru emisiile poluante (în lipsa acestui document, verificarea plăţii se va face în baza informaţiilor deţinute de autorităţi);

– cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare (original şi copie).

Dosarele de restituire a taxei vor fi soluţionate în cel mult 45 de zile. 

Dacă dosarul este soluţionat favorabil Trezoreria va vira sumele în contul bancar al proprietarului autoturismului, în tranşe de câte 20%, pe parcursul a cinci ani.

Mai multe detalii vor fi oferite în cursul zilei de azi de către ministrul Mediului şi preşedintele ANAF.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide