Iată secretele din spatele uşilor lui Ford B-MAX

Autor: Andrei Nan acum 8 ani Știri

După ce va fi lansat oficial la Geneva, Ford B-MAX va sosi în România oficial în showroom-uri, gata de a fi cumpărat, câteva luni mai târziu. Ford a dat astăzi publicităţii mai multe informaţii despre sistemul ingenios de portiere, cu două uşi normale faţă şi uşi culisante pentru spate.

Acesta este, dacă vreţi, un răspuns direct adresat sistemului de uşi cu deschidere diametral opusă al lui Opel Meriva. Diferenţa este însă uriaşă, Ford a renunţat la montantul central iar uşile din spate sunt culisante.

Botezat EASY ACCESS, sistemul lui Ford este compus din uşi cu deschidere normală pentru pasagerii din faţă şi uşi culisante pentru cei din spate. Portierele faţă au o deschidere de 700 – 800 mm dar împreună cu cele din spate ele oferă cel mai mare spaţiu de acces într-o maşină de clasă mică sau chiar compactă – 1.500 mm măsoară deschiderea dintre toate portierele. Acest lucru a fost posibil prin renunţarea la montantul central. Renunţare nu este bine spus, Ford a împărţit practic montantul central în două segmente egale pe care le-a împărţit între partea din spate a portierelor faţă şi cea din faţă a uşilor culisante. Când sunt închise toate uşile, un sistem ingenios uneşte perfect partea centrală a uşilor cu celula de siguranţă care înconjoară ramele portierelor. Ford susţine că protecţia la impact lateral este aceeaşi cu cea oferită de o maşină cu montant central fix. Doar testele Euro NCAP cu maşina de serie ne vor dovedi dacă constructorul german are dreptate.

Pe lângă un acces mai bun al pasagerilor în maşină, soluţia lui Ford promite uşurinţă uriaşă în încărcarea obiectelor voluminoase în maşină. Obiecte lungi de până la 2.350 mm pot fi încărcate în B-MAX datorită posibilităţii de rabatare a scaunului şoferului la un nivel atins de locurile din spate rabatate şi ele. Acestea din urmă vor putea fi rabatate la o simplă apăsare de buton. Cu bancheta spate rabatată, volumul maxim de încărcare va fi de 1.293 litri. Volumul standard al portbagajului este de 326 litri.

Deşi maşina finală, de serie, cea care va fi produsă la Craiova va fi arătată în mai puţin de o lună la Geneva, aşteptaţi-vă să nu difere aproape deloc de imaginea pe care o vedeţi aici.



Comentarii
Inchide