Mercedes-Benz Vito câştigă Arctic Van Test

Mercedes-Benz Vito câştigă Arctic Van Test

Autor: Andrei Nan acum 9 ani Știri

Numeroasele criterii au fost divizate în categorii familiare
precum manevrabilitatea, consumul de combustibil, capacitatea de
încărcare şi performanţa, plus aspectele relevante pentru zonele
reci, de exemplu pornirea la rece, încălzirea şi dezgheţarea
parbrizului şi a oglinzilor.

La final, noul Mercedes-Benz Vito 116 CDI a obţinut cel mai mare
punctaj şi a câştigat titlul. Succesul a fost susţinut şi de
caracteristicile cu care a fost prevăzută noua generaţie de
autovehicule, din septembrie 2010.

Motorul este complet nou, foarte economic şi ecologic şi
impresionează prin rafinament datorită arborilor de echilibrare.
Noua transmisie ECO Gear în şase trepte are o rată amplă de
schimbare a treptelor, iar dinamica şi manevrabilitatea noului
Mercedes-Benz Vito sunt susţinute de tracţiunea pe spate. În plus,
noul Vito a beneficiat şi de o suspensie complet reproiectată şi
configurată optim.

Ergonomia, confortul sporit şi atmosfera mai plăcută sunt câteva
dintre aspectele definitorii ale interiorului noului Vito. Fie că
este vorba despre butoanele din partea superioară a consolei
centrale sau despre consola opţională modificată de pe plafon –
Vito este mai funcţional ca niciodată.

Există de asemenea şi numeroase elemente de noutate în ceea ce
priveşte exteriorul modelului Mercedes-Benz Vito. Noile faruri
încadrează grila radiatorului, cu luminile diurne, care au propria
sursă de lumină şi proiectoarele de ceaţă integrate în
caroserie.
Datorită tuturor atributelor sale, noul Vito a reuşit să îi
convingă pe cei care l-au testat şi să le demonstreze că
fiabilitatea şi robusteţea sunt fireşti şi în condiţii extreme de
iarnă.



Comentarii
Inchide