Renault KWID: ce fel de Dacia o să fie? UPDATE

Autor: Andrei Ştirbu 26 mai 2015 Știri auto

Renault a adus în atenţia publicului KWID, un crossover de segment A, dedicat (deocamdată) pieţei din India. 

Cu o lungime de 3,68 de metri, o lăţime de 1.580 mm şi o gardă la sol de circa 18 de centimetri, KWID se prezintă ca o nouă simpatică, harnică şi accesibilă. KWID este construit pe platforma CMF-A, dezvoltată de Renault în parteneriat cu Nissan. 

Sub capotă, Kwid ascunde un motor de 0,8 litri, pe benzină, de care este angrenată o cutie manuală cu cinci trepte. Nu ştim care-i este masa sau consumul, însă Renault spune că Kwid va fi „extrem de bine poziţionat, în termeni de consum de combustibil”. 

Nu s-a vorbit nici de tehnologiile prezente pe noul crossover mini, însă, din ce putem vedea în imaginile de prezentare, dispune de un ecran tactil – cu diagonală de şapte inci, acelaşi pe care îl regăsim şi pe modelele din actuala gamă Dacia / Renault. Tot legat de interior, fără să dea cifre, Renault spune că Kwid va avea cele mai spaţioase interior şi portbagaj din segmentul său. 

Până la urmă, se scrie KWID sau Kwid?

Renault are în plan comercializarea lui Kwid pe piaţa din India şi pe cele din America de Sud, unde cerinţele în materie de siguranţă şi emisii sunt mai relaxate decât cele din Europa. Preţul de pornire pentru Kwid în India va fi cuprins între 4.200 şi 5.700 de euro. 

Nu se ştie deocamdată dacă Kwid va ajunge vreodată şi în Europa, unde s-a speculat că ar putea fi comercializat ca mini Dacia, dar oficialii Renault au negat faptul că ar fi construit şi sub marca noastră naţională. Trebuie să remarcăm faptul că oficialii Renault au dezminţit de mai multe ori lansarea unor modele Dacia care apoi au văzut lumina zilei, aşadar declaraţiile lor cu privire la păstrarea KWID pentru pieţele asiatice trebuie luate cu un gram de sare. În plus, Renault ar avea nevoie de o maşină de clasă mini chiar şi în Europa, dar s-ar putea ca preţul unei maşini Dacia de clasa A să fie prea mare, din cauza sistemelor de siguranţă şi a normelor de poluare obligatorii în UE.

Voi ce spuneţi, ar trebui să producă Renault noul KWID şi în Europa, sub marca Dacia? Şi ce nume să poarte? Declarăm deschisă sesiunea de sugestii de nume. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide