SUV-uri la preţuri accesibile care pot fi cumpărate în România. VIDEO-FOTO

Autor: Marius Vișan 08 apr. 2016 Știri auto

De ceva vreme o parte considerabilă dintre şoferi au început să-şi îndrepte atenţia din ce în ce mai mult către SUV-uri. Maşini mari, care ar trebuie să se descurce decent în off-road şi care dau impresia de siguranţă la volan.

SUV-urile sunt din ce în ce mai prezente pe străzile din România şi nu numai. E şi normal, până la urmă, fiindcă dau un sentiment puternic de siguranţă la volan şi, cel puţin teoretic, tracţiunea integrală ar trebui să le ajute să meargă mai departe atunci când drumul se termină.

Să recunoaştem, SUV-urile premium sunt printre cele mai râvnite maşini de către mulţi dintre clienţi. Însă foarte puţini îşi permit să dea peste 50-60.000 de euro pe asemenea maşini. Aşa încât am încercat să facem o listă cu cele mai accesibile SUV-uri disponibile în România.

1. Suzuki Vitara –  de la 13.650 de Euro

FOTO

Suzuki Vitara este destinat celor care vor să combine mai multe lucruri într-unul singur: dimensiuni compacte, poziţie înaltă la volan, spaţiu suficient pentru o familie şi bagajele ei, tracţiune integrală şi capacitatea de a se descurca cu bine pe drumurile desfundate din România. Iar, uneori, chiar şi în afara lor. Toate astea la un preţ care nu te ustură prea mult la buzunar. În clipul de mai jos puteţi vedea un test de viteză la care a fost supus acest SUV.

Sursă video: Throttlechannel.com

2. Hyundai Tucson – de la 21.316 de Euro

FOTO

Aspectul elegant al lui Tucson are şi o latura practică, acesta beneficiind de un coeficient aerodinamic îmbunătăţit, care alaturi de baza masivă, îi oferă o stabilitate superioară la viteze mari. Noua generaţie a SUV-ului compact Hyundai are rivali ca Ford Kuga, Nissan Qashqai şi Honda CR-V. Pentru a avea şase în luptă, modelul coreean l-a dotat cu tehnologii care nu au fost disponibile până acum pe ix35, modelul pe care îl înlocuieşte: parcare automată, frânare automată de urgenţă cu trei moduri de funcţionare, asistent de păstrare a benzii de circulaţie, alertă pentru trafic perpendicular în spate şi monitorizarea unghiului mort.

Sursă video: Throttlechannel.com

3. Mazda CX-3 – de la 14.790 de Euro

FOTO 

Poate fi numit cel mai frumos crossover din segmentul său, dar frumuseţea e în ochiul privitorului. Aşadar, trecând peste KODO şi celelalte rafinamente de design cu care încearcă să ne farmece japonezii, trebuie să ţii cont că premiata tehnologie SKYACTIV asigură performanţe sportive fără compromisuri şi manevrabilitate dinamică şi precisă, făcând din CX-3 alegerea perfectă pentru condusul urban sau pentru călătorii în afara oraşului. Designul CX-3 este axat pe şofer, inovatorul sistem MZD Connect şi funcţiile de siguranţă i-ACTIVSENSE făcând din orice călătorie una plăcută şi sigură.

Sursă video: Throttlechannel.com



4. Dacia Duster – de la 10.900 de Euro

FOTO

Dacia Duster cu motor 1.2 TCe 4WD este cel mai puternic Duster vândut sub insigna Dacia, acest model fiind disponibil atât cu tracţiune faţă cât şi integrală. Modelul prezentat în clipul video de mai jos face parte din prima generaţie Dacia Duster cu facelift. Îmbunătăţirile au constat într-un nou design pentru faruri, sistemul de navigaţie Media NAV, ABS; ESP / ESC, aer conditionat manual, servodirecţie, patru geamuri laterale acţionate electric, oglinzi laterale reglabile şi încălzite electric.

Sursă video: Throttlechannel.com

5.  Ford EcoSport 1.0 EcoBoost – de la 16.150 de Euro

FOTO

La nivel tehnic, Ford EcoSport oferă motoare din familia EcoBoost, de 1,0 litri şi 1,6 litri, dar şi un motor pe benzină de 2,0 litri, precum şi propulsoare diesel. Nivelul de echipare este şi el destul de bogat, EcoSport beneficiind de ESP, senzori de parcare, pornirea motorului de la buton, conectivitate Ford SYNC, sistem de avertizare la frânarea de urgenţă, sistem de monitorizare a presiunii în pneuri şi airbag-uri frontale şi laterale pentru şofer şi pasager.

Sursă video: Throttlechannel.com

6. KIA Sportage – de la 17.308 de Euro

FOTO

Noul Sportage are o faţă complet redesenată în comparaţie cu modelul pe care îl înlocuieşte, cu lumini LED încorporate în colţurile spoilerului şi un set de faruri care aduc aminte de nefericitul Subaru Tribeca fără facelift. Privit din lateral, crossverul coreean nu se îndepărtează prea mult de liniile generaţiei anterioare, ceea ce nu e rău deloc, în vreme ce interiorul ne dovedeşte, încă o dată, că marca asiatică se află pe drumul cel bun.

Sursă video: Throttlechannel.com


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Vlad MIRONESCU
Vlad MIRONESCU

Comentarii
Inchide