Alo, autorităţile, cât de adânc credeţi că este buzunarul şoferilor?

Autor: Oraan Mărculescu 20 feb. 2014 Opinii
Alo, autorităţile, cât de adânc credeţi că este buzunarul şoferilor?

Înainte de a plăti ca un contribuabil fraier conştiincios impozitul anual, m-am gândit să văd şi ce amenzi îmi apar neplătite, deşi eu ştiu că mi le-am plătit (în 48 de ore, că statul aplică regula ”greşeala recunoscută pe jumătate iertată”… sau ceva de genul). Stupoare: pe listă îmi apăreau aceleaşi amenzi de acum vreo 3 ani, pe care demonstrasem şi în 2013 că le plătisem.

Deci, unde e problema? Să fie o eroare de baze de date? Să fie o eroare umană, a celui/celei care a bifat sau nu acele amenzi anul trecut? Să fie vorba de vreo conspiraţie guvernamentală, în care statul încearcă să te jecmănească prin orice mijloace, apelând chiar şi la aceste subterfugii penibile – să plăteşti de mai multe ori ceea ce ai plătit deja, pe principiul ”hai că poate nu se prinde”?

Dar lucrurile se îngroaşă dacă ne gândim la recenta decizie a Uniunii Europene, care a declarat taxa auto din 2012 ca fiind ilegală. Deci nişte zeci de mii de români au dreptul să ceară guvernului restituirea acelor bani. Trec peste birocraţia care îi aşteaptă pe oameni şi valoarea devalorizată a banilor pe care îi vor primi înapoi cine ştie când – de unde vor veni aceşti bani oare?

Evident, crizatul guvern USL se va lamenta că acea taxă a fost opera guvernului pedelist şi uite ce moştenire le-au lăsat portocaliii. Dar cum rămâne cu românii şi mai mulţi, care au avut parte ulterior de o taxă auto şi mai tembelă? Când coana Europa va declara ilegală şi această taxă, cine le va da oamenilor banii înapoi?

Din păcate, orice guvern am avea, tot osândiţi suntem. Şoferul român a devenit o vacă de muls, fiind atacat din toate părţile. Serios, mă simt asediat de tot aparatul ăsta administrativ hrăpăreţ. Şi îmi vine să renunţ la Jimny-ul meu, deşi nu l-aş da pe nimic altceva în acest moment, deoarece e perfect pentru infrastructura lovită de război de la noi.

Dar guvernul e şi cinic: să pui taman de 1 aprilie o acciză de 7 eurocenţi pe litrul de carburant e o lovitură sub centură serioasă. Ah, 7 euro + TVA (că eu, ca utilizator normal, trebuie să plătesc şi TVA-ul pentru carburant). Deci 8,68 eurocenţi în plus pe litru, adică 40 de bani pe litru.

De parcă guvernanţii ar fi pierdut pariul că litrul de carburant va ajunge la 7 lei pe final de 2013, iar acum trebuie să remedieze greşeala. Printr-o nouă greşeală, evident, deoarece creşterea accizei nici măcar nu e argumentată – aş fi înţeles dacă plăteam mai mult din raţiuni de protejare a mediului, dar nici măcar la atât nu i-a dus mintea…

Nu înţeleg de ce se mai înghesuie toţi triştii ăştia la ciolan. De ce vor să mai guverneze o ţară care începe să aducă a rablă de care şi REMAT-ul s-ar feri. De ce au impresia că şoferul-contribuabil are buzunarul fără fund?

Poate pentru că şoferii români nu sunt capabili să ia exemplul vecinilor din Ucraina. Încă n-am ajuns la fundul sacului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide