Cum ar trebui să ne alegem maşina

Cum ar trebui să ne alegem maşina

Autor: George Buhnici acum 10 ani Opinii



www.buhnici.ro – informaţie
gratis despre lucrurile care
contează

Pe locul doi sunt comentariile din categoria datoriilor la
telefon. Acestea sunt însă aproape hazlii, dacă nu ar fi semnele
clare ale unei inconştienţe colective. Dar să revenim.

Deşi sună la mintea preşcolarului, cumpărarea unei maşini nu
este acelaşi lucru cu achiziţia cartofilor, dar chiar şi pentru
tuberculi trebuie să te străduieşti două minute. „Câţi cartofi îmi
daţi de zece lei?” Întrebarea va aduce cu siguranţă o cantitate
proporţională de satisfacţie sub formă de tocană, cartofi prăjiţi
sau piure.

Problema este că, la un preţ de un leu per kilogram, te vei
alege cu prea mulţi cartofi în plasă. Deasemenea, trebuie să alegi
şi un soi potrivit, în funcţie de mâncarea pe care ai de gând să o
găteşti, dacă eşti gurmand. Am deviat înspre bucătărie, însă cam
aceasta este ideea.

Nu te poţi duce la vânzător şi să îi ceri pur şi simplu o maşină
de 7.000 de euro, iar apoi să te aştepţi la un răspuns corect şi
convingător. De banii aceştia poţi alege zeci de automobile atât de
diferite, încât vei uita după primele cinci de ce te-ai apucat să
îţi cauţi maşină.

Dialogul, deşi laconic şi puţin stupid, dintre vânzător şi
clientul acelui Renault Megane Estate din reclama de la TV, este
cel mai bun exemplu pentru cum să NU îţi alegi maşina. Insistenţa
şi bunăvoinţa omului din reprezentanţă se loveşte ca de colţul
mesei când vine vorba de gustul pentru maşini al bărbatului
pasionat de frumos, dar absolut cretin la capitolul investiţii şi
economii personale.

„Pentru că îmi place” nu are nici o legătură cu felul în care ar
trebui să începem să ne alegem maşinile.

E plină oferta locală de maşini puţini rulate cu motoarel
diesel, spre exemplu. Multe din categoria de preţ intermediară
către premium chiar. Unele anunţuri sună atât de bine, încât chiar
riscă să sperie un client serios.

Arunc o privire pe autopro.ro pentru un exemplu scurt: Mazda 6, 2.0
motorină, din 2007 cu 35.000 de kilometri la bord. 7.000 de euro,
predare leasing. Mai sunt 16 rate şi o valoare reziduală de 3.800
de euro. Mi-e clar din start că va sta mult şi bine până să se dea,
pentru că, deşi nu avantajează vânzătorul, nici pe un cumpărătorul
cu banii în buzunar nu are cum să îl convingă.

„De ce renunţă la ea? O fi lovită? O fi având defecete ascunse?”
Bunul simţ îţi spune imediat că, după doi-trei ani de folosinţă,
maşina ar fi trebuit să aibă mai mulţi kilometri şi, chiar după ce
te-ai convinge că maşina este în regulă, nu poţi să nu te miri cât
de scumpă şi semi-inutilă a fost achiziţia ei iniţială.

Dacă fostul proprietar a plătit vreo 20.000 de euro până acum
sub formă de rate, înseamnă că a cotizat aşadar 0,5 euro pentru
fiecare kilometru de folosinţă, la care trebuie adăugate, însă,
costuri aproape egale cu carburantul, reviziile anuale, spălatul
etc. De banii aceştia mergea cu cele mai scumpe taxiuri de lux la
un preţ de 3,9 lei/km, fără să se streseze de zgârieturi, parcări,
alcoolemie…

Diferenţa între copii şi bărbaţi este, aşadar, preţul
jucăriilor. Vremurile pretind însă mai multă chibzuinţă de la capul
familiei.


Data viitoare
îţi arăt cum faci să îţi iei maşina
potrivită
, fără să intri în faliment personal.



Comentarii
Inchide