Dacia nu pleacă, Ford nu vine

Autor: Adrian Mihălţianu 17 feb. 2014 Opinii
Dacia nu pleacă, Ford nu vine

Pe scurt, nici, nici. Dacia nu pleacă, cel puţin nu acum şi nu pentru că s-ar certa politicienii noştri între ei, ci doar nu va mai lua în calcul investiţii suplimentare aici până nu va şti cu siguranţă că va avea o autostradă Piteşti-Sibiu-Nădlac, dar şi o cale ferată pe care maşinile trimise spre Constanţa să nu facă 24 de ore… Răspunsul oficialilor Dacia la zarva politicienilor iresponsabili a fost cât se poate de clar: determinante pentru investiţiile viitoare ale Renault în România sunt investiţiile în infrastructură. Iar dacă se întreabă cineva de ce sunt acestea atât de importante, s-a estimat că Dacia ar pierde între 12-14 milioane de euro pe an din cauza infrastructurii care provoacă întârzieri în livrarea mărfii, cu costurile suplimentare aferente.

Pierderi raportate la costurile mult mai mici ale fabricii din Maroc, care deja începe să trimită marfă tot mai multă către Europa de Vest, cea care înghite deja majoritatea autovehiculelor Dacia. Prin contrast, Dacia nu are perspective la fel de bune pe piaţa Europei Centrale şi de Est, iar faptul că pe piaţa din România abia dacă vinde 6% din producţie începe să conteze tot mai mult în ecuaţia costuri-profit de la centrul de comandă Renault. În acest context, faptul că o maşină produsă la Mioveni este mai scumpă cu câteva zeci de euro din cauza infrastructurii (fără a lua în calcul salariile mai mari de la Dacia faţă de Maroc) riscă să greveze tot mai mult competitivitatea uzinei piteştene în faţa celei africane.

Să nu credem însă că francezii vor pleca de aici în anii care urmează. Marocul are nevoie de câţiva ani pentru a furniza calitatea dorită; în plus, există şi elemente care ţin de stabilitatea politică, de apartenenţa sau nu la UE, de apetenţa furnizorilor de a investi în jurul noii uzine, de tot felul de riscuri financiare. Atât timp cât în România vom avea un mediu economic, politic şi fiscal previzibil şi relativ stabil, toate acestea vor juca în favoarea păstrării liniilor de asamblare la Mioveni. În plus, dacă pe termen mediu (peste zece ani) costurile asamblării gamei low-cost la Mioveni vor fi prea mari, atunci asta nu înseamnă neapărat că aici nu se vor mai construi maşini – atâta doar că nu din cele low-cost…

Pleacă, aşadar, Dacia? Nu. Nici acum, nici în următorii cinci ani. Ei ştiu deja că autostrada Piteşti-Sibiu nu poate fi gata mai devreme de 2020, chiar şi dacă actualul Guvern şi-ar recupera ca prin minune minţile de pe unde şi le-a pierdut şi ar da în sfârşit undă verde studiului de fezabilitate şi apoi construirii acesteia. Fizic şi legal autostrada Piteşti- Sibiu nu poate fi gata mai devreme de 2020. La fel, creşterea vitezei pe calea ferată Piteşti – Constanţa nu va creşte semnificativ până la această dată. Vor apărea pe străzi primele maşini autonome, iar noi tot nu vom fi terminat aceste două căi de transport vitale pentru uzina de la Mioveni. Şi atunci?

Păi atunci, francezii vor căuta să obţină compensaţii financiare, pentru a păstra cele peste 100.000 de locuri de muncă ce depind de fabrica de la Piteşti, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Şi le vor obţine. În loc să beneficiem cu toţii de infrastructura deja necesară, alături de Dacia, vom plăti fiecare din buzunar în fiecare an, sub formă de taxe, şi bani care vor merge, prin diferite programe, spre Dacia. Aşa cum s-a întâmplat şi în anii precedenţi. Iar dacă în maximum doi ani nu vor fi început lucrările efective de construire a autostrăzii şi  de modernizare a căii ferate, da, se va lua decizia de a muta cel puţin o parte a asamblării viitoarelor modele Dacia (cele de după 2020) în altă ţară. Doi ani trec repede…

Dar Ford? Că se vorbeşte că aduc Fiesta la Craiova, lăsându-i cu ochii-n soare pe nemţi. Da, desigur. Dar nu mai devreme de 2017, însă nici asta nu e neapărat valabil, pentru că fabrica de la Craiova n-are nici ea infrastructura necesară pentru a avea costuri competitive, obţinându-le pe cele din urmă din diferenţa de salarizare, ceea ce, evident, nu poate continua la nesfârşit. Se tot miră unii, alţii, că Ford nu aduce al doilea model la Craiova. De ce să-l aducă, atât timp cât au capacităţi prea mari de producţie în Vest? Totul nu este decât o negociere dură cu sindicatele germane, cu statul german, cu statele unde au fabrici vechi de zeci de ani, unde fabrica din Oltenia este un fel de bau-bau – „nu sunteţi cuminţi, trimitem producţia acolo!”.

Şi nici nu-i poţi acuza. Aşa cum Marocul devine un bau-bau pentru Mioveni, aşa va fi şi Craiova pentru Koln. Deciziile se iau pe bani, iar contextul unei pieţe europene care chiar şi dacă-şi va reveni, tot nu va acoperi total capacităţile de producţie excedentare ale marilor producători auto, nu ajută defel. Este mai potrivit pentru Ford să aducă viitoarea Fiesta în România? Decizia nu s-a luat încă. Iar faptul că iresponsabilii de la guvernare (atât cei de dinainte, cât şi cei de acum) ignoră cu desăvârşire coridorul de transport european prioritar Nădlac – Drobeta Turnu Severin – Calafat, arată că orice decizie va fi luată în ciuda mediului economic oferit de statul român, iar nu datorită acestuia.

Aşadar, pleacă Dacia, vine Ford? Nu. Totul rămâne cum am stabilit. Circulaţi, nu-i nimic de văzut aici. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide