Editoblog – Tata Nano, micul mare gigant mediatic

Editoblog – Tata Nano, micul mare gigant mediatic

Autor: Cosmin Iordache acum 12 ani Opinii

La apariţia acestui model ne-am amuzat copios, am ironizat motorul anemic, parcă nici Loganul nu ni s-a mai părut la fel de auster şi ieftin. Şi, cu toate astea, cei de la Tata ne-au predat o lecţie de marketing, pe care noi nu am conştientizat-o încă. Raţionamentul este simplu: încă de la anunţul oficial că va exista o maşină megaieftină, presa occidentală s-a isterizat, iar consumatorii de informaţie şi-au savurat cafeaua de dimineaţă alături de un corn rumenit şi maşina de 2.500$.

Dacă Ratan Tata, părintele acestei companii, ar fi optat să scoată un produs decent ca dotări şi cu motorizări mai apropiate de era în care trăim, dar cu un preţ ce depăşea pragul de 5.000 de dolari în variantă standard, totul ar fi trecut neobservat, noi jurnaliştii am fi tratat cu indiferenţă evenimentul, iar voi cititorii nu v-aţi fi obosit să daţi click pe o astfel de ştire lipsită de interes. Aşa, lansarea cu iz de senzaţional a generat adevărate tsunami-uri mediatice, din care Tata a profitat cu prisosinţă în materie de brand awareness.

Pentru că este o maşină ieftină, costurile de producţie vor fi scăzute, liniile de asamblare vor fi cât se poate de rudimentare, contractele cu furnizorii au fost negociate la sânge, iar campania de promovare s-a realizat aproape în mod gratuit, doar alimentată de aparent neverosimila cifră de 2.500 de dolari. Indienii au mers în încercarea lor de a reduce costurile până la a monta o singură greutate de echilibrare pentru întreg motorul, în condiţiile în care propulsoarele moderne au câte o greutate pentru fiecare piston. Nu mai amintim jantele de 12 inchi prinse în trei prezoane, Lăstun style …. Şi astă e doar începutul erei maşinilor de unică folosinţă, cei de la Bajaj prezentând, în aceeaşi zi cu lansarea Tata Nano, modelul lor de 3.000 de dolari.

Un artificiu similar a aplicat şi Renault în mariajul cu Dacia, ce a avut ca rezultat modelul Logan. Succesul mediatic nu s-a lăsat aşteptat în cazul produsului românesc cu gene franţuzeşti, doar că producătorii au uitat să şi facă o maşină de 5.000 de euro şi au folosit această sumă doar pentru a atrage atenţia.

Deşi Tata Nano are în vizor şi pieţele din Europa, probabil nu va trece de normele de siguranţă şi emisii, ceea ce un lucru pozitiv pentru ca nu avem nevoie de cărucioare de cumpărături cu 33 de cai şi oricum nu va înlocui automobilul cu două oglinzi, ştergătoare adecvate, elemente de siguranţă, climatizare, computer de bord, sistem audio şi alte gadgeturi menite să ne facă viaţa mai uşoară.

Ratan Tata se dovedeşte, astfel, una dintre minţile sclipitoare ale mileniului trei, chiar genial, prin imensa publicitate clădită pe seama consumatorilor din ţările în curs de dezvoltare economică. Imagine ce l-ar putea ajuta în demersurile sale de a prelua perlele britanice Jaguar şi Land Rover.



Comentarii
Inchide