Pactul pentru autostrăzi, sau cum să pavezi cu aur drumul bunelor intenţii

Autor: Adrian Mihălţianu acum 5 ani Opinii

Dacă nu se opreau lucrările la Autostrada Transilvania, acum era de la Braşov la Borş şi era autostradă (completă)”, a afirmat prim-ministrul Victor Ponta. Tot domnia sa a arătat necesitatea realizării unui „pact pentru autostrăzi” care să nu mai permită guvernelor viitoare să oprească marile proiecte de infrastructură, şi să nu mai avem „experienţe tragice” precum cea care ne-a lăsat cu doar 54 de km de Autostradă Transilvania.

Da, are dreptate premierul, dacă nu era oprit contractul Bechtel, semnat de mentorul său Adrian Năstase, România ar fi construit cei 415 km la costuri care depăşeau 20 de milioane de euro pe kilometru, aşa cum a fost cazul cu cei 54 de km finalizaţi de Bechtel – 1.25 miliarde de euro au costat aceştia, într-un teren cu destul de puţine dificultăţi care să justifice costuri atât de mari.

Oprirea lucrărilor şi renegocierea contractului a permis reducerea costurilor la 7 milioane de euro pe kilometru, în aceleaşi condiţii de pe teren! Dacă jaful sinistru nu era oprit la timp, România ar fi plătit minim 8-9 miliarde de euro pentru o autostradă care, la preţul ăsta, ar fi trebuit să fie poleită cu aur.

Prim-ministrul omite cu bună ştiinţă să amintească motivele rezilierii acestui contract rămas secret, şi anume jaful la drumul mare – mai precis la bugetul statului – în condiţiile în care tronsoanele de autostradă construite tot în Transilvania pe bani europeni au avut costuri chiar mai mici pe kilometru decât cele renegociate cu Bechtel, iar licitaţiile actuale pentru tronsoanele rămase din această autostradă duc la un preţ maximal de 11.6 milioane de euro pentru cele mai dificile tronsoane şi la jumătate în rest!

Dorinţa autorităţilor de a face un pact pentru autostrăzi se bazează pe o idee bună, în fapt: nu poţi atrage investitori de calibru dacă ei trebuie să-şi revizuiască de fiecare dată planurile când se schimbă guvernul. Dar este extrem de trist că prim-ministrul, în loc să ancheteze jaful care a permis ca 54 de kilometri în zonă de deal să coste cât 54 de kilometri în zonă abruptă de munte, porneşte de la premisa că oprirea acestui jaf a fost o „experienţă tragică”.

Planul pentru autostrăzi, aşa cum apare el în noua strategie a Guvernului

Nu, tragică a fost amânarea cu trei ani a construcţiei autostrăzii Piteşti – Sibiu, prin anularea licitaţiei privind studiul de fezabilitate şi amânarea acestuia fără niciun alt motiv decât acela de a potenţa cumva interesul pentru marota premierului, şi anume autostrada Comarnic – Braşov. Trei ani pierduţi cu bună ştiinţă.

Tragică a fost incapacitatea de a face, în primii doi ani de guvernare, un master plan coerent, motiv pentru care, în ciuda creşterii ratei de absorbţie a fondurilor europene pentru infrastructură, anul acesta vor fi daţi în folosinţă doar 50 de kilometri de autostradă, iar darea în folosinţă a porţiunilor de autostradă începute efectiv în actuala guvernare se mai lasă aşteptată. Au trecut aproape trei ani ca să avem un ministru capabil să urnească lucrurile, asta dacă va fi lăsat să lucreze. Din acest punct de vedere, da, e nevoie de un pact pentru autostrăzi.

Dar un pact care porneşte de la o minciună este un pact otrăvit. Nu s-au construit autostrăzi în România din trei mari motive: incompetenţa celor numiţi în fruntea ministerelor de transport (din toate guvernările), corupţia asociată tuturor contractelor mari de infrastructură, care merge până la vârf (n-am auzit ca domnul Ponta să fi întrebat la modul serios despre contractul „pierdut” de domnul Şova) şi strategiile meschine din partea politicienilor. Cei care au încercat să oprească contractele oneroase nu au fost problema, au fost parte a soluţiei, iar asta se pare că îi scapă domnului prim-ministru.

Un pact pentru autostrăzi va fi la fel de eficient precum cel pentru educaţie – dacă cei care îl încalcă nu-şi asumă consecinţe politice clare (demisie, răspundere materială etc), are tot atâta valoare cât are hârtia pe care este scris. Iar când semnătura aparţine cuiva care pretinde că autostrada Comarnic – Braşov este întârziată din cauza acuzaţiilor de corupţie, când în fapt ea a întârziat din cauza lipsei unei fundamentări economice care să permită costurile uriaşe ale autostrăzii, mai poţi avea încredere?

Atunci când faci pact cu o guvernare care a fost dispusă să saboteze cu bună ştiinţă o autostradă despre care absolut toată suflarea economică a ţării avertiza de ani de zile că este vitală, care a încercat să dea la o parte standardele de cost care au permis, de fapt, realizarea celor câtorva sute de kilometri de autostradă finalizaţi în aceşti ultimi ani, care a desenat autostrăzi cu pixul pe hartă în cel mai aiuristic mod, care a avansat de multe ori costuri de trei-patru ori mai mari decât cele reale pentru noile proiecte, retractând doar la presiunea publicului, care minte precum respiră atunci când e vorba de găsit adevăraţii vinovaţi pentru starea precară a infrastructurii, trebuie să ştii la ce să te înhami.

S-ar putea ca, semnând, să faci pact cu diavolul pentru a trece autostrada. Şi or fi cele mai bune intenţii poleite cu aur, dar când le pui drept pavaj, costă nespus de mult şi duc în acelaşi loc. Unul în care ne ducem deja existenţa de prea multe decenii.



Comentarii
Inchide