Ford Ka

Autor: Dan Vache 21 ian. 2008 Prezentări

Noul model, ale cărui poze spion au fost surprinse deja din decembrie anul trecut, se dovedeşte mai pragmatic decât Ka-ul cunoscut de europeni, prin urmare mai puţin "voios" şi inedit.

Ford KaRaţiunea celor de la Ford este că aveau nevoie de un automobil foarte ieftin, dar mult mai practic decât s-a dovedit Ka-ul actual, care oferă doar patru locuri şi un portbagaj liliputan. Astfel, noul Ka brazilian beneficiază de platforma tehnică a generaţiei actuale Fiesta, având şi o parte din componente preluate de la aceasta, în timp ce uşile provin chiar de la generaţia actuală a lui Ford Ka. Noul model se poate lăuda acum cu cinci locuri şi un portbagaj de 263 litri, nu prea rău pentru o maşină de numai 3,84 metri lungime.

Ford KaSpaţiul interior este relativ generos, nu neapărat lăţimii (de numai 1,64 metri), cât mai ales datorită înălţimii de 1,42 metri şi a ampatamentului de 2,45 metri. Faţă de actualul Ka, modelul brazilian va beneficia şi de o caroserie în cinci uşi, ceva mai târziu. Motorizările sunt în număr de două şi pot fi alimentate cu etanol sau cu amestec benzină-etanol (o specialitate sud-americană, la care s-au adaptat şi alţi constructori zonali). propulsorul de bază are 1,0 litri şi dezvoltă 73 CP, iar cel mare are 1,6 litri şi atinge 110 CP.

Ford KaDeşi preţul încă nu a fost comunicat, Ford afirmă că acest Ka va fi cel mai ieftin automobil dintre toate modelele sale produse acum în lume, urmând a fi comercializat pe celelalte pieţe emergente din America Latină, dar şi pe pieţe precum India, China sau Mexic. Aşteptăm cu nerăbdare informaţiile privind preţurile acestei maşini, care pare să fie unul dintre principalii concurenţi ai Loganului în acest an, chiar dacă, în comparaţie cu acesta, are multe lipsuri la nivelul caracterului practic.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide