ISTORIE: Sir Stirling Moss şi Mercedes-Benz 300 SLR. Invincibilii

Autor: Adrian Mihălţianu 13 mai 2015 Prezentări

Un record care n-a fost bătut niciodată: Stirling Moss reuşea, la doar 25 de ani, să câştige celebra cursă Mille Miglia din Italia, într-o companie cu piloţi formidabili, printre care se număra şi campionul en-titre Juan Manuel Fangio. Era anul 1955, iar recordul său de atunci stă şi astăzi în picioare.

Viteză, viteză, viteză

„Imediat ce steagul a fost fluturat în jos, am apăsat pedala de acceleraţie la fund. Evident, mă bucura de fiecare dată când ajungeam din urmă o altă maşină, dar n-avaem nicio idee despre importanţa enormă pe care cursa avea să o aibă asupra mea, pentru că, sincer, este ceva formidabil să ai titlul ăsta în CV”, ne spune Sir Stirling Moss, cel care acum 60 de ani reuşea să câştige cursa cu un Mercedes-Benz 300 SLR cu numărul de concurs 772 – cea mai avansată maşină a timpului său, cu 8 cilindri în linie cu injecţie directă de benzină, circa 310 CP şi o viteză maximă de 290 km/h.

Stirling Moss şi maşina sa magică, pozând mult mai aproape de timpurile noastre

Cât de periculoase erau cursele? Extrem de periculoase, dar vă lăsăm în compania colosalului pilot, într-un documentar scurt, dar care vă va îmbogăţi cunoştinţele de istorie auto – istoria care contează.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide