McLaren 650S, imagini şi informaţii cu noul supercar britanic!

Autor: Adrian Mihălţianu acum 6 ani Prezentari

McLaren 650S are toate caracteristicile unui supercar reuşit: putere enormă, greutate mică, dar şi un design absolut superb. Noul 650S intră în gama celor de la McLaren între MP4-12C şi P1, fiind teoretic un hibrid între cele două.

Practic, însă, McLaren 650S e mai mult o evoluţie a modelului de bază MP4-12C, pe care este bazat tehnic într-o măsură foarte mare. Interiorul a fost refăcut, aşa încât, până la urmă, McLaren 650S este suficient de bine departajat.

Schimbări sunt şi la capitolul motorizare: V8-ul twin-turbo de 3,8 litri de pe MP4-12C a fost upgradat de la 625 CP la 650 CP, inginerii lucrând şi la setările direcţiei, frânelor şi suspensiei pentru a-i conferi lui McLaren 650S un comportament mai sportiv decât deja apreciatul MP4-12C.

Ca performanţe, McLaren 650S accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 3,0 secunde, iar 200 km/h sunt atinşi în 8,4 secunde. Viteza maximă este de 333 km/h, în timp ce consumul mediu de 11,7 litri/100 km este considerat rezonabil pentru o astfel maşină de performanţă.

Versiunea decapotabilă, prezentată şi ea în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2014, propune un hardtop escamotabil, ceea ce-i asigură lui 650S Spider aceeaşi rigiditate şi aceeaşi aerodinamică precum ale coupe-ului.

Decapotarea se realizează în doar 17 secunde, chiar şi în mers (până la o viteză de 30 km/h), iar surplusul la masa totală este de numai 40 kg, performanţele şi comportamentul lui McLaren 650S Spider fiind similare cu ale variantei coupe.



Comentarii
Inchide