Noul Lexus RX: informaţii şi imagini oficiale cu a patra generaţie

Autor: Iulian Dnistran 02 apr. 2015 Prezentări

Acesta este noul Lexus RX. O nouă generaţie (a patra), care are de înfruntat o competiţie pe măsură – iar triada Mercedes-Benz GLE, BMW X5 şi Audi Q7 e doar o parte din ea.

Exteriorul a fost sculptat pentru a se încadra cât mai bine în noua linie de design Lexus, cu o grilă imensă în faţă şi un profil care ar trebui, cel puţin teoretic, să inspire sportivitate – iar aici ajută montantul lunetei, care încorporează un geam micuţ ce împarte o mare bucată de tablă în două.

Luminile folosesc tehnologia LED peste tot – faruri, proiectoare de ceaţă şi stopuri –, dar asta nu ar trebui să mai fie o surpriză în 2015.

Ce-i drept, dacă nu stai cu nasul în ştiri auto zilnic, s-ar putea să-l confunzi cu fratele său mai mic, NX. Dar e la fel de adevărat că s-ar putea să păţeşti acelaşi lucru şi dacă te uiţi în curtea celor de la Audi sau Skoda.

În interior, noul Lexus RX promite spaţiu mai mult pentru pasagerii din spate, precum şi două ecrane de 11,6 inci pentru vizionarea de filme (opţional), în vreme ce ocupanţii scaunelor din faţă au la dispoziţie un nou sistem multimedia cu ecran tactil de 12,3 inci. În partea şoferului, cadranele de bord clasice sunt acum o combinaţie între analog şi digital, cu indicatoare de şcoală veche pentru temperatura apei şi nivelul carburantului din rezervor, dar cu ecran digital pentru vitezometru, turometru şi informaţii despre vehicul.

Totodată, SUV-ul nipon va putea fi echipat cu un sistem head-up display (HUD) color, care proiectează informaţii importante direct pe parbriz.

Japonezii spun că materialele folosite sunt de o calitate foarte bună, iar dotările disponibile includ, printre altele, banchetă încălzită, banchetă rabatabilă electric 60/40 şi, nu în ultimul rând, o suită îmbunătăţită de sisteme de siguranţă, denumită Lexus Safety System+.

Aceasta vine la pachet cu lucruri ca frânarea automată în cazul în care maşina crede că urmează să se producă un accident, asistentul de păstrare a benzii de circulaţie, regulatorul de viteză adaptiv cu funcţie de oprire completă, monitorizarea traficului perpendicular la mersul în marşarier şi faza lungă adaptivă.

Mai mult, SUV-ul poate fi echipat şi cu suspensie adaptivă, o noutate în ceea ce priveşte acest model.

La capitolul motorizări, noul Lexus RX vine cu două variante – RX 350 şi RX 450h. Prima reprezintă un propulsor V6 pe benzină de 3,5 litri care dezvoltă 300 CP (cuplat la o transmisie automată cu opt trepte), iar al doilea este tot un V6 de 3,5 litri, doar că funcţionează în ciclu Atkinson şi e combinat cu un motor electric pentru a duce la un sistem de propulsie hibrid ce produce în jur de 300 CP (aşa spun ce de la Lexus, nu îmi dau cu părerea).

Pe ambele variante de motorizare, RX-ul poate fi comandat în echipare F Sport, care aduce jante de 20 de inci, o grafică schimbată pentru instrumentarul de bord digital, volan sport şi clapete pe schimbarea treptelor amplasate în spatele volanului.

Noul Lexus RX a fost lansat în premieră mondială la Salonul Auto New York 2015 şi va în România în următoarele luni.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide