Noul Mini Clubman (2015): informaţii şi imagini oficiale cu a doua generaţie Clubman

A doua generaţie modernă a breakului Mini Clubman a fost dezvăluită de marca auto britanică deţinută de BMW. Bazat pe a treia generaţie Mini hatch, noul Clubman vine cu patru portiere normale, spre deosebire de predecesorul său, care avea trei portiere asimetrice.

Noul Mini Clubman (2015): informaţii şi imagini oficiale cu a doua generaţie Clubman Noul Mini Clubman (2015): informaţii şi imagini oficiale cu a doua generaţie Clubman

Noul Mini Clubman, ajuns la generaţia numărul doi, a fost dezvăluit de marca britanică deţinută de BMW. Cea mai mare schimbare adusă de noul break Mini este prezenţa a patru portiere convenţionale, spre deosebire de predecesorul său, care avea trei portiere asimetrice. În total, noul Mini Clubman are şase uşi, dintre care două pentru portbagaj.

Noua generaţie Mini Clubman se laudă că este mai practică decât oricând, fiind (mult) mai mare decât Mini-ul hatchback cu cinci uşi pe care se bazează: e mai lung cu 27 cm, mai lat cu 9 cm şi are un ampatament mai mare cu 10 cm. Astfel, interiorul oferă cinci locuri adevărate, iar portbagajul are o capacitate de 360 de litri – valoare care poate fi mărită până la 1.250 de litri dacă se rabatează bancheta în format 40/20/40.

Planşa de bord a fost redesenată uşor pentru a se acomoda mai bine în caroseria mai lată, dar tot vei şti de la prima vedere că ai de-a face cu un Mini.

La lansare vor fi disponibile trei variante de motorizare, începând cu Cooper D Clubman (diesel de 2,0 litri, patru cilindri, 150 CP, consum mediu: 4,1 l/100 km), continuând cu Cooper Clubman (benzină de 1,5 litri, trei cilindri, 136 CP, consum mediu: 5,1 l/100 km) şi terminând cu Cooper S Clubman (benzină de 2,0 litri, patru cilindri, 192 CP, consum mediu: 6,2 l/100 km).

În variantă standard, puterea e trimisă către roţile din faţă printr-o cutie de viteze manuală cu şase trepte, dar opţional se poate alege (pentru prima dată într-un Mini) transmisia automată Steptronic cu opt rapoarte. Tot pe lista de opţionale se va afla şi cutia automată sport Steptronic cu opt trepte (doar pentru Cooper S Clubman).

Totodată, dotările standard includ jante din aliaj de 16 sau 17 inci, sistemul electronic de control al tracţiunii (DTC), aer condiţionat, radio cu USB şi AUX, Bluetooth şi senzor de ploaie, printre altele. Cei care vor mai multe jucării pot să apeleze la lista foarte bogată de opţionale, care oferă lucruri ca suspensia adaptivă, jantele de 19 inci, scaunele sport John Cooper Works, aerul condiţionat automat cu două zone de acţiune, sistemul de navigaţie Mini Professional şi farurile full LED.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.