Pagani Zonda Revolucion, ultimul model care încheie povestea Zonda

Autor: Oraan Mărculescu acum 6 ani Prezentari

Nu mai puţin de 2,2 milioane de euro cere Horacio Pagani pentru acest ultim exemplar exclusivist Pagani Zonda Revolucion. Adică o sumă la acelaşi nivel cu Veyron Rembrandt, prezentat tot la Salonul Auto Geneva 2014.

Şi e doar una pe pământ…

Maşina este considerată ca fiind cea mai rapidă construită de Pagani, deşi nu este comunicată vreo valoare a vitezei maxime pe care o poate atinge acest bolid.

Pachetul tehnic are ca punct central motorul V12 de origine AMG, care dezvoltă 800 CP şi 730 Nm, în condiţiile în care masa totală a maşinii este de circa 1.070 kg. Da, doar o tonă, ceea ce înseamnă un raport de 1,33 kg/CP.

Pagani nu oferă nici măcar opţional cojones pentru cei care vor să testeze aşa ceva

De altfel, ultimul exemplar Pagani Zonda Revolucion nu e altceva decât o maşină de circuit aprobată pentru circulaţia pe drumurile publice, meniul tehnic fiind conceput, de fapt, pentru curse.

Începând cu structura monococă din fibră de carbon şi titaniu, continuând cu un sistem de control al tracţiunii special conceput de Bosch (are 12 setări diferite!) şi ajungând la discurile de frână cu tehnologie CCMR din Formula 1 sau la sistemul DRS (Drag-Reduction-System) pentru eleronul spate, bijuteria pe patru roţi e o adevărată vitrină tehnologică pentru cei cu mulţi bani.

După Revolucion, ce urmează: Che Guevara?



Comentarii
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul:
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul: "M-ai violat, m-ai făcut de ruşine!"
FOTO. Imagini INTERZISE cu Lidia Buble! S-A VĂZUT PREA MULT când a ridicat jacheta
FOTO. Imagini INTERZISE cu Lidia Buble! S-A VĂZUT PREA MULT când a ridicat jacheta
Oana Roman a anunțat divorțul de soțul ei:
Oana Roman a anunțat divorțul de soțul ei: "Am decis să ne separăm pentru că...”
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine...” / Discuţie incredibilă între şeful de post şi mama unor răpitori
„Şefule, de ieri vreau să dau de tine. Să ştii că ai de la mine...” / Discuţie incredibilă între şeful de post ...
Te-ai născut înainte de 90? Atunci trebuie sa știi asta URGENT
Te-ai născut înainte de 90? Atunci trebuie sa știi asta URGENT
Nerecomandat pentru cei sensibili. Deznodământul surprinzător al luptei dintre un piton uriaş, un bursuc şi doi şacali | VIDEO
Nerecomandat pentru cei sensibili. Deznodământul surprinzător al luptei dintre un piton uriaş, un bursuc şi doi şacali ...
Ce s-a întâmplat între Adelina Pestrițu și Virgil! Bruneta a făcut anunțul
Ce s-a întâmplat între Adelina Pestrițu și Virgil! Bruneta a făcut anunțul
ATENŢIE, bărbaţi! Dacă FEMEIA ta face asta frecvent este CLAR că te înşală cu altul
ATENŢIE, bărbaţi! Dacă FEMEIA ta face asta frecvent este CLAR că te înşală cu altul
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Raluca Bădulescu, dependentă de cumpărături! Totul despre noul sezon 'Bravo, ai stil!', viața personală a juratei dar și banii pe care îi dă pe haine.
Raluca Bădulescu, dependentă de cumpărături! Totul despre noul sezon 'Bravo, ai stil!', viața personală a juratei dar ...
O femeie din Cluj a vrut să dea „şpagă” unui poliţist 10.000 lei
O femeie din Cluj a vrut să dea „şpagă” unui poliţist 10.000 lei
Inchide