Toyota Yaris Hybrid contracarează Honda Jazz Hybrid

Publicat: 10 01. 2012, 15:15

Dacă pentru americani japonezii au rezervat cel mai mic membru al familiei Prius, Toyota Prius C (datorită notorietăţii acestei denumiri peste ocean), iată că în Europa le vor oferi celor interesaţi de maşini mici şi foarte economice Toyota Yaris Hybrid. Adică principalul concurent al deja cunoscutului model Honda Jazz Hybrid.

Faţă de Toyota Yaris HSD, conceptul premergător de la Frankfurt 2011, modelul de serie nu vine cu surprize de proporţii, deşi spoilerul frontal diferenţiază clar versiunea hibridă de restul gamei, iar sigla cu irizaţii albastre este o carte de vizită pentru caracterul eco al lui Toyota Yaris Hybrid.

În rest, exteriorul şi interiorul maşinii nu se diferenţiază decât la nivel de mici detalii faţă de un Yaris obişnuit, însă propulsia hibridă promite performanţe foarte bune. Este vorba despre sistemul Hybrid Synergy Drive, care combină un motor pe benzină de 1,5 litri cu un motor electric modificat faţă de cel regăsit pe Auris Hybrid – de altfel, motorul electric de dimensiuni mai mici, inverterul şi pachetul de baterii sunt cu 20% mai uşoare decât cele de pe Auris Hybrid.

Puterea totală a sistemului de propulsie hibridă se cifrează la 100 CP (ceva mai bine decât Jazz Hybrid, care are 98 CP), însă pentru detalii privind consumul de combustibil va trebui să aşteptăm Salonul Auto Geneva 2012, unde maşina va avea premiera pentru piaţa europeană.