Volkswagen Golf 6 e aici!

Autor: Silviu Draganescu acum 11 ani Prezentari

Acum ştim sigur: noul model se va numi Golf 6. Asta pentru că producătorul german consideră că numeroasele modificări realizate pe platforma vechiului model sunt suficiente pentru a considera că au lansat o nouă generaţie.

Partea frontala preluata de la SciroccoNoutăţile constau în blocurile optice preluate parcă de la Scirocco în partea din faţă şi de la Touareg în partea din spate. Aproximativ la fel precum vă prezentam acum mai bine de patru luni.

Lateralul aduce aminte puternic de actuala generaţie, iar interiorul este şi el destul de mult revizuit. Faţă de actuală generaţie, pentru că altfel, este în mare parte inspirat de la Scirocco. De altfel, modelul Golf 6 în 3 uşi pare un Scirocco umflat cu pompa. Dar Volkswagen Golf nu s-a vândut niciodată pentru design, astfel că soluţia estetică aleasă de germani poate se va dovedi câştigătoare.

Interior calitativPasagerii ce pot bucura acum în interior de o nouă poziţionare a comenzilor pentru oglinzi şi geamuri electrice, un Climatronic împrumutat de la Passat CC şi materiale mai bune calitativ. Inginerii germani chiar au declarat că au preluat elemente de la fratele mai mare tocmai pentru a crea impresia unui automobil superior concurenţei. Nici siguranţa nu a fost uitată, cu airbaguri pentru genunchi sau indicatoare de purtare a centurii chiar şi pentru pasagerii din spate.

Standard este disponibil un nou sistem ESP, care intervine mai fin şi mai eficient asupra comportamentului maşinii, asemănător în parte parte cu cel regăsit şi la Golf 5, de la care este preluată platforma tehnică.

În ceea ce priveşte motorizările, la capitolul diesel (pentru că acesta prezintă cel mai mare interes) noul Volkswagen Golf 6 va fi disponibil pentru început cu două motoare de 2.0 litri TDI, ambele cu common-rail, de 110 şi 140 CP. Consumurile de 4,5, respectiv 4,9 litri/100 km reprezintă o îmbunătăţire cu 0,6 litri comparativ cu motorizările echivalente regăsite pe generaţia veche. De asemenea, mai sunt aştepate încă două versiuni diesel de 90 şi 170 CP.

Touareg intrat la apaLa capitolul benzinare, sunt disponible două aspirate de 80 şi 102 CP, precum şi două versiuni turbo de 1,4 litri cu 122 şi 160 CP. Cu excepţia motorizărilor de intrare în gamă, toate celelalte vor fi disponibile cu o cutie de viteze cu ambreiaj dublu DSG, cu 6 sau 7 trepte, în funcţie de cuplul motorului.

Inginerii germani se laudă că, de exemplu, noul propulsor de 160 CP cuplat cu un DSG obţine o reducere a consumului mediu de 2,3 litri, care ajunge astfel la 6 litri/100 km comparativ cu vechiul Golf 2.0 FSI cuplat la o cutie de viteze automată clasică.

Vânzările vor începe în octombrie, preţul bază în Germania urmând a fi de 16.500 euro pentru versiunea Trendline cu motorul de 1,4 litri şi 80 CP. Se poate ajunge până la 27.125 de euro pentru HighLine cu 2.0 litri diesel.



Comentarii
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă
ŞOC TOTAL | Melania Trump, goală şi fără inhibiţii la Casa Albă. Fotografie incredibilă "scăpată" pe internet
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a văzut TOT. Era atât de senzuală
Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a ...
Concedieri la Antena 1! Jumătate din oameni au fost dați afară din acest departament
Concedieri la Antena 1! Jumătate din oameni au fost dați afară din acest departament
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Cine este soția primului ministru Ludovic Orban! De ce se ferește să apară în poze cu el
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Un poliţist celebru va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne Vela
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Ce mașină și-a cumpărat Selly de la 5 Gang. Bolidul atinge 250 km/h și costă 100.000 de euro
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
Femeia nu are VOIE să atingă această zonă, altfel îşi produce răni. GHIDUL sexual al tinerilor de acum 100 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
HUAWEI Mate 30 Pro testat în ROMÂNIA! Cel mai performant telefon al momentului cu o PROBLEMĂ foarte gravă
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Ce nu s-a vazut la receptia organizata de Regina Elisabeta! Gestul lui Carmen Iohannis fata de Melania Trump
Ghețarul artificial care crește în deșert
Ghețarul artificial care crește în deșert
Inchide