Premiera  Volkswagen Polo - noul VW Polo la Geneva 2009

Iată noul Golf 6. Pardon. VOlkswagen Polo. Dar îi puteţi spune Golf cel mic... şi cel optimist, după cum ne este sugerat în prima reclamă.

12.05. 2009. UPDATE FOTO

Aveţi la dispoziţie o super galerie foto, cu peste 100 de imagini.

6.03.2009: UPDATE FOTO & INFO LIVE GENEVA 2009

VW PoloClasa mică era segmentul în care, deşi vindea bine, Volkswagen avea un model care nu se ridica la nivelul competiţiei în ceea ce priveşte suma calităţilor. Acum au schimbat generaţia şi nu cred că rezultatul surprinde pe cineva. Era clar că vor face un Golf mai mic, era la fel clar că vom avea un interior asemănător, materiale asemenea iar de design nici nu mai discutăm. Partea frontală e de inspiraţie Golf 6, iar cea din spate aduce aminte atât de Polo vechi de două generaţii dar şi de noua Ibiza.

În interior materialele sunt făcute să-ţi ia privirea, pentru că în realitate observi cum unele plastice tari sunt mult prea des folosite. Volkswagen nu s-a zgârcit şi a expus trei modele în standul său, pentru că fiecare om să-şi facă o opinie cât mai bună despre noul model. Să vedem preţurile.

03.03.2009: UPDATE FOTO LIVE GENEVA 2009

PROMOTOR.ro LIVE DE LA GENEVA: noul Volskwagen Polo, direct din standul Volkswagen la Geneva 2009.

VEZI POZELE ÎN GALERIA FOTO

02.03.2009:

Un fel de Golf 6 juniorVolkswagen Polo nu putem spune că defineşte clasa mică aşa cum o face VW Golf în clasa compactă, dar, cu siguranţă, Polo se numără printre cele mai cunoscute şi apreciate maşini de oraş în Europa. Noul VW Polo vine cu forţe proaspete, fiind o maşină complet nouă, bazată pe platforma tehnică utilizată deja la Skoda Fabia şi Seat Ibiza.

Designul maşinii este relativ sobru, pentru a nu alunga clientela tânără. Am putea spune că este maşina de oraş pentru tinerii serioşi, mai ales că a fost concepută pentru a primi 5 stele Euro NCAP - rigiditatea structurală este mult mai mare, iar deformarea la impactul lateral este cu 20% mai mică.

Versiunea pentru Europa vine echipată standard cu sistemul de control al stabilităţii ESP, cu funcţia Hill Holder Control (asistenţa la plecarea în rampă). De asemenea, bateria de airbaguri este completată standard de airbaguri laterale pentru cap şi torace, centuri cu pretensionare şi limitator de forţă, tetiere active şi sistem ISOFIX. Siguranţa pe primul plan.

Motorul 1,6 TDI - 3,8 litri/100 kmDe obicei, elementele de siguranţă şi ranforsarea structurii aduc un plus de greutate - nu şi în cazul noului Volkswagen Polo, care este mai uşor cu 7,5% faţă de precedenta generaţie. Acest lucru contribuie şi el la obţinerea unor consumuri mai reduse, dar, în principal, meritul este al noilor motorizări diesel TDI şi pe benzină TSI.

Cel mai mic motor pe benzină disponibil pe noul Polo este un turbo de 1,2 litri, cu patru cilindri şi injecţie directă, care produce 105 CP şi are un consum mediu de 5,5 litri/100 km, precum şi emisii CO2 de 129 g/km (cu 19% mai puţin decât motorul echivalent de 1,4 litri de pe generaţia precedentă). Pe lângă acesta vor mai fi disponibile încă trei motoare pe benzină.

Motorizările diesel sunt în număr de trei şi beneficiază de tehnologia TDIs (turbo diesel cu injecţie directă common-rail, deci nu vă lăsaţi păcăliţi de titulatură). Cel mai ecologic diesel este propulsorul 1,6 TDI, de 90 CP, care, combinat cu pachetul "BlueMotion", ajunge la un consum mediu de 3,8 litri/100 km şi emisii CO2 de numai 96 g/km. Ceea ce îi conferă lui Volkswagen Polo, echipat cu acest motor, titulatura de cea mai economică maşină cu motor diesel şi cinci locuri pentru pasageri.

Noul Polo - printul clasei miciNu va lipsi cutia de viteze automată DSG, cu dublu ambreiaj şi 7 trepte, iar nivelurile de echipare poartă denumiri cunoscute: "Trendline", "Comfortline" şi "Highline". Pe lista de dotări opţionale se vor regăsi câteva foarte interesante pentru clasa mică: spoturile de ceaţă cu funcţie de aprindere în viraj, airbaguri cortină, sistem de navigaţie avansat, acoperiş panoramic sau faruri bi-xenon.

Noul Volkswagen Polo urmează să ajungă pe piaţă la jumătatea acestui an, la preţuri care vor fi comunicate la o dată ulterioară. Până atunci, puteţi admira noul star al clasei mici VW Polo în generoasa galerie foto.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.