Rolls Royce Drophead Coupe by Mansory

Autor: Andrei Nan 13 apr. 2008 Tuning auto

Rolls Royce Mansory Bel Air - superexclusivNu, domnilor superpotenţi financiar, nu limuzina Rolls Royce Phantom este cea mai exclusivă maşină, ci cabrioletul Rolls Royce Drophead Coupe. Dar întotdeauna limitele pot fi depăşite, iar de acest lucru s-a ocupat tunerul Mansory – care se învârte doar în stratosfera lumii auto, ocupându-se de nume precum Mercedes, Bentley, Ferrari sau Aston Martin. Acum a venit rândul lui Rolls Royce.

Rolls Royce Mansory - jante de 22Marele cabriolet poartă denumirea Mansory Bel Air, după cunoscutul cartier de lux din Los Angeles. Maşina arată mai extravagant datorită unui kit exterior discret, realizat dintr-un material nou, PU-RIM (un amestec foarte rezistent de poliuretan şi fibră de sticlă). Spoilerele sunt modificate, cel din spate înglobând un mic difuzor aerodinamic. Imensa grilă frontală, capota motorului şi oglinzile sunt şlefuite manual cu cea mai mare atenţie, iar jantele cu nouă spiţe au o finisare în stil oglindă, având dimensiunea de 22" şi fiind încălţate cu anvelope 304/40 R22, special create de Dunlop pentru acest model.

Rolls Royce Mansory - eleron şi mini-difuzorPerformanţele aerodinamice sunt ajutate şi de un mic eleron pe capota portbagajului, iar sistemul de frânare este de origine Brembo, fiind setat de Mansory special pentru acest model: discuri faţă de 412 mm (şi etriere cu 6 pistonaşe), respectiv discuri spate de 380 mm (şi etriere cu 4 pistonaşe). În schimb, asupra motorului nu s-a intervenit, Mansory limitându-se la adăugarea unor ornamente din fibră de carbon.

Rolls Royce Mansory - piele, lemn şi carbonÎnsă cel mai important la un cabriolet de asemenea calibru este interiorul. Proprietarul lui Mansory Bel Air va fi invidiat de oricine pentru interiorul orange, în puternic contrast cu exteriorul negru. Tapiţeria din piele nu doar arată extravagant, ci este fabricată dintr-un material extrem de scump, care asigură un foarte bun confort termic pe timp însorit. Habitaclul mai este garnisit cu inserţii din cele mai scumpe esenţe de lemn, dar şi cu ornamente din carbon. Pedalierul este din aluminiu, iar volanul are un design nou, fiind, normal, acoperit cu piele.

Preţul? La un asemenea nivel, nimeni nu îşi permite o asemenea întrebare – ci doar semnează cecul în alb.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide