BugARTi Veyron Wilton House – sau cum arată un Veyron Art Car by Ian Cook

Autor: Oraan Mărculescu 07 aug. 2012 Știri auto

Pentru cei care vor să se diferenţieze de milionarii de rând, care au un Bugatti Veyron ”obişnuit”, constructorul scoate pe piaţă din când în când ediţii speciale, particularizate în diverse moduri.

BugARTi - asa arata un Bugatti Veyron Art Car realizat de artistul Ian Cook

Însă, dacă vrei cu adevărat să fii unic, cel mai bine este să apelezi la un artist care să-ţi transforme Veyronul într-o operă de artă. Iar Ian Cook l-a convins pe Lordul Pembroke, un deţinător al unui astfel de model, să-i pună la dispoziţie maşina pentru expoziţia britanică ”Wilton Classic and Super Car Festival”.

Dacă a fost o decizie bună sau nu, rămâne să decideţi voi, urmărind imaginile din galeria foto. Totuşi, indiferent de verdict, un lucru rămâne cert: maşina merită pseudonimul BugARTi, fiind la ora actuală cea mai scumpă maşină de serie transformată în Art Car.

Contrar asteptarilor, BugARTi nu e vopsit, ci invelit in folie de vinil

Important de menţionat că nu vorbim de o maşină vopsită, deoarece Ian Cook (cunoscut şi sub titulatura PopBangColor) a apelat la specialistul în folii din vinil Raccoon, iar culorile folosite amintesc de celebrele maşini de curse Aston Martin LMP1 sau Porsche 917 Le Mans.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide