Câte maşini Dacia s-au produs în România de la începutul anului

Autor: Cristina Bellu 05 sept. 2018 Știri auto
Câte maşini Dacia s-au produs în România de la începutul anului

Producţia de autoturisme din fabrica Dacia de la Mioveni a înregistrat o creştere de 4% în primele opt luni ale anului curent, la 211.962 unităţi comparativ cu perioada similară din 2017, SUV-ul Duster fiind modelul cel mai bine reprezentat cu 143.790 de unităţi produse, arată o statistică publicată miercuri de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România – ACAROM.

Totodată, luna august a consemat o creştere de 27,3% a producţiei de autoturisme faţă de august 2017, confirmând trendul pozitiv din industria auto.

Pe modele, în primele opt luni ale anului au fost produse 143.790 de unităţi Dacia Duster, 31.632 Dacia Sandero, 22.211 Dacia Logan şi 14.329 unităţi Dacia Logan MCV.
La acestea se mai adaugă 22.992 de unităţi  de caroserii vopsite cu destinaţia Algeria, potrivit datelor ACAROM.

Constructorul auto a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 23,1 mld. lei (5,1 mld. euro), în creştere cu 11,4% faţă de 2016, depăşind în premieră 5 mld. euro şi consolidându-şi poziţia de cea mai mare companie din România după cifra de afaceri.
 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide