Ce trebuie să faci ca să-ţi radiezi maşina în 2018. Etapele premergătoare şi documentele necesare

Ce trebuie să faci ca să-ţi radiezi maşina în 2018. Etapele premergătoare şi documentele necesare

Autor: ProMotor acum 2 ani Știri

Aproximativ o oră, atât poate dura procedura de radiere a unui autoturism, dacă la Direcţia Taxe şi Impozite Locale sau la Primărie nu este foarte aglomerat. Iată un ghid taxelor şi declaraţiilor pe care trebuie să le completaţi pentru a radia un autoturism. 

Etapele premergătoare radierii vehiculelor din circulaţie

1. Completarea formularelor de radiere cerere radiere, fişa de înmatriculare şi trei certificate de radiere.  Acestea pot fi descărcate de AICI

2. Obţinerea vizei de la organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale (DITL) de la locul de domiciliu

3. Copierea documentelor acolo unde cazul

4. Depunerea documentelor la ghişeele instituţiei noastre

Documente necesare pentru radierea unui vehicul din circulaţie în cazul în care deţinătorul nu mai doreşte menţinerea vehiculului în circulaţie

a) Cererea solicitantului; Cerere radiere 

b) Copia unui document care atestă deţinerea unui garaj, teren, curte, parcare, unde va fi depozitat vehiculul respectiv

c) Certificatul de înmatriculare

d) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare

e) Cartea de identitate a vehiculului în original şi copie

f) Fişa de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale sau certificatul de atestare fiscală; Fişă înmatriculare

g) Certificatul de radiere – 3 exemplare

h) În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum si împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie 

i) Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul

Actele pentru această procedură pot fi descărcate de AICI

Documente necesare pentru radierea unui vehicul din circulaţie în cazul declarării furtului vehiculului

a) Cererea solicitantului; Cerere radiere 

b) Documentul emis de poliţie care atestă furtul în ţară sau străinătate

c) Certificatul de înmatriculare

d) Cartea de identitate a vehiculului în original şi copie

e) Fişa de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorităţii Administraţiei Publice locale (D.I.T.L.); Fişă înmatriculare

f) Certificatul de radiere (descarcă) – 3 exemplare

g) În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum si împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie 

h) Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul

Actele pentru această procedură pot fi descărcate de AICI

Documente necesare pentru radierea unui vehicul din circulaţie în cazul scoaterii definitive a vehiculului din România (export)

a) Cererea solicitantului; Cerere radiere 

b) Fişa de înmatriculare cu viza organului fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale , stabilită potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscală

c) Certificatul de înmatriculare

d) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare

e) Cartea de identitate a vehiculului în original şi copie

f) Documentul care atestă exportul vehiculului (document vamal românesc de export / document străin vamal de import / document de înmatriculare în străinătate / sau alte înscrisuri oficiale străine din care rezultă exportul sau înmatricularea în străinătate);

g) Certificat de radiere – 3 exemplare

h) Actul de identitate al solicitantului în original şi copie

i) În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum si împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie 

j) Se poate da curs radierii şi fără Cartea de Identitate a vehiculului, certificatul de înmatriculare şi plăci dacă se face dovada că acestea au fost reţinute de autorităţile străine la înmatriculare

k) Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul

Actele pentru această procedură pot fi descărcate de AICI

Documente necesare pentru radierea unui vehicul din circulaţie în cazul predării vehiculului către o unitate specializată în vederea dezmembrării

a) Cererea solicitantului; Cerere radiere 

b) Certificatul de înmatriculare

c) Actul de identitate al solicitantului în original şi copie

d) Plăcuţele cu numărul de înmatriculare

e) Cartea de identitate a vehiculului în original şi copie

f) Documentul care atestă dezmembrarea, casarea sau predarea unei unităţi specializate în vederea dezmembrării

g) Fişa de înmatriculare cu viza organului fiscal competent teritorial (D.I.T.L.), sau  certificatul de atestare fiscală. Fişă înmatriculare

h) Certificat de radiere – 3 exemplare

i) În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum si împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie

j) Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul.

Actele pentru această procedură pot fi descărcate de AICI



Comentarii
FOTO. Apariție ȘOCANTĂ a Andrei! Soția lui Cătălin Măruță NU a mai fost văzută niciodată așa!
FOTO. Apariție ȘOCANTĂ a Andrei! Soția lui Cătălin Măruță NU a mai fost văzută niciodată așa!
FOTO. Anna Lesko s-a pozat iar dezbrăcată, iar fanii au luat foc! Imaginile controversate de pe net: ce s-a văzut!
FOTO. Anna Lesko s-a pozat iar dezbrăcată, iar fanii au luat foc! Imaginile controversate de pe net: ce s-a văzut!
„Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu trăiesc”. Reacția rudelor celor două fete din Caracal răpite de Gheorghe Dincă
„Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu trăiesc”. Reacția rudelor celor două fete din Caracal răpite ...
Creatură marină ciudată, descoperită pe o plajă din Mexic. Delfin fără ochi, cu dinți de rechin și coadă de țipar
Creatură marină ciudată, descoperită pe o plajă din Mexic. Delfin fără ochi, cu dinți de rechin și coadă de țipar
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ! CICLONUL distrugător se îndreaptă către România! Ce zone sunt măturate de pe hartă
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ! CICLONUL distrugător se îndreaptă către România! Ce zone sunt măturate de pe hartă
Ca un Volvo. Motivul pentru care un celebru avion de atac la sol are un sistem de spălare a geamului
Ca un Volvo. Motivul pentru care un celebru avion de atac la sol are un sistem de spălare a geamului
Ilie Năstase, întâlnire incendiară cu Elena Ceaușescu. Ce s-a întâmplat cu cei doi lângă un zid
Ilie Năstase, întâlnire incendiară cu Elena Ceaușescu. Ce s-a întâmplat cu cei doi lângă un zid
Încearcă să ne contacteze EXTRATEREŞTRII? Oamenii de ştiinţă de la NASA au înregistrat aceste MESAJE ciudate venite din spaţiu
Încearcă să ne contacteze EXTRATEREŞTRII? Oamenii de ştiinţă de la NASA au înregistrat aceste MESAJE ciudate venite ...
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi BANI! Milioane de români au rămas ŞOCAŢI la aflarea veştii BOMBĂ
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi BANI! Milioane de români au rămas ŞOCAŢI la aflarea ...
Volkswagen tocmai ce a ameninţat direct Tesla. Ce are de gând CEO-ul companiei din Berlin să facă în următorii ani
Volkswagen tocmai ce a ameninţat direct Tesla. Ce are de gând CEO-ul companiei din Berlin să facă în următorii ani
Dezvăluiri șocante! Kate Middleton a vorbit despre problemele grave pe care le-a întâmpinat la Casa Regală!
Dezvăluiri șocante! Kate Middleton a vorbit despre problemele grave pe care le-a întâmpinat la Casa Regală!
Inchide