Dacia Sandero ajunge în Marea Britanie în 2009

Autor: Cosmin Iordache 03 apr. 2008 Știri auto
Dacia Sandero ajunge în Marea Britanie în 2009

Dacia Sandero va fi lansată pe piaţa din Marea Britanie începând cu luna ianuarie a anului 2009. Preţul pe care britanicii trebuie să îl plătească pentru a avea o Dacie în propriul garaj va fi de 8.000 de lire, un chilipir pentru englezi, dar cu 500 de euro mai scump decât preţul de catalog al unui Sandero comercializat în România. În ţara noastră, preţul modelului nu va depăşi, potrivit reprezentanţilor Dacia, 9.500 de euro

Hatchback-ul românesc va fi disponibil cu trei motorizări, respectiv două pe benzină şi una diesel în două variante de putere. Unul dintre motoarele pe benzină va avea 1,4 litri şi 75 CP, iar celălalt va avea 1,6 litri şi 90 CP. Motorul diesel, de 1,5 litri, va dezvolta 70 CP sau 85 CP.

Sandero a fost prezentat la începutul lunii martie la Salonul Auto de la Geneva, iar în luna iunie va fi lansat în România şi alte state europene, precum Bulgaria şi Turcia, iar ulterior, progresiv până la sfârşitul anului, pe 40 de pieţe.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide