Fabricile de componente angajează români la greu. Şi tot caută.

Industria auto din România nu înseamnă doar Dacia şi Ford

Fabricile de componente angajează români la greu. Şi tot caută. Fabricile de componente angajează români la greu. Şi tot caută.

Industria auto din România nu înseamnă doar Dacia, cu Mioveni şi Titu sau Ford Craiova. Înseamnă de la fabricile care asamblează maşini gata să iasă pe roţi din fabrică, până la fabricile care produc multe componente pentru mărci de toate felurile şi din toată lumea. Înseamnă angajaţi în industrii conexe producţiei directe de maşini mici sau orice alte autovehicule. Absolut orice companie care prin fabrica din România furnizează aşa-zisele piese auto. Unele ajung direct la producătorii de maşini, altele la magazinele de piese auto sau în service-uri. Aici şi afară. Concentrarea puternică de uzine e în Vest, acolo sunt şi salariile mai mari. Dincolo, în Moldova, acum se înfiinţează diverşi producători şi salariile nu au urcat încă.

Într-un articol al Ziarului Financiar semnat de Adelina Mihai, am aflat mai multe despre realitatea din industria auto, număr angajaţi, oferta de muncă şi salarii.

În localitatea Nădab (Arad), de pildă,  producătorul de cablaje Kromberg & Schubert are 3.400 de angajaţi, iar pentru cei relocaţi din alte zone ale ţării oferă transport pe o distanţă de 100 de km. În ultimul an, K & S a angajat 2.000 de oameni.

Alt producător, Webasto, are 1.300 de angajaţi lângă Arad.

Şi Continental angajează oameni. Are 17.000 de angajaţi şi anual angajează câte 1.000. Compania e prezentă în Arad, Timişoara, Sibiu, Iaşi, Braşov şi Carei.

Iată ce spune şi Cristina Cîndea, HR Manager, Coindu Curtici (componente auto)

Avem 1.800 de angajaţi în prezent. Lipsa de personal ne aduce costuri mari ca urmare a orelor suplimentare. Şi ca să poţi să aduci oamenii să lucreze într-un ritm non stop trebuie să îi motivezi foarte bine financiar. Aşa ajugem ca pentru două weekenduri lucrate să plătim costuri imense pentru bonusare, dincolo de plata orelor suplimentare. Cei care muncesc sâmbăta la noi primesc salariu dublu faţă de o zi obişnuită de lucru, iar duminicile sunt plătite cu 300% dintr-o zi normală de lucru, la care se adaugă bonusuri extra pentru ca ei să vină în fabrică.

Sincer, la salariile la care am ajuns acum, nu văd diferenţa dintre noi şi o altă ţară. Cel mai prost plătit muncitor din fabrică de la noi ajunge la 2.500 de lei net pe lună.

În medie, salariile nete în fabrică variază între 1.200 de lei şi 2.500 de lei net, asta cu tot cu sporuri şi ore suplimentare. La Dacia sunt diferenţe de nivel pentru că acolo există un sindicat puternic. Pe platforma Dacia (14.000 de angajaţi), salariul mediu al unui muncitor e de 3.300 de lei cu tot cu beneficii, sporuri şi ore suplimentare.

 

sursa: ZF

 

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.