Maşina anului 2014 în China: iată ce modele au câştigat trofeele

Autor: Oraan Mărculescu 04 dec. 2013 Știri auto
Maşina anului 2014 în China: iată ce modele au câştigat trofeele

Marele premiu, de Maşina Anului 2014 în China, i-a revenit limuzinei Mercedes-Benz S-Class, care a obţinut un punctaj aproape dublu faţă de Range Rover, plasat pe locul al doilea, în timp ce ultima treaptă a podiumului i-a revenit unei maşini cu mai puţine pretenţii: Ford Mondeo, construit de Chang’an în China.

Pentru că oficialii chinezi au mari ambiţii în privinţa maşinilor nepoluante, una dintre cele mai importante categorii ale China Car of the Year este, bineînţeles, ”China Green Car of the Year”, trofeul revenindu-i altei maşini luxoase: Porsche Panamera E-Hybrid. Care a câştigat la mustaţă în faţa alttui hibrid, japonezul Lexus ES 300h, în timp ce poziţia a treia îi revine din nou unui model Ford: micul SUV Ecosport, motorizat cu EcoBoost-ul convenţional de 1,0 litri.

Cum milionarii chinezi se dau în vânt după maşinile de performanţă, avem şi o categorie dedicată: ”China Performance Car of the Year”. Din nou, Porsche obţine o victorie prin modelul de top 918 Spyder, care devansează două maşini britanice, roadsterul Jaguar F-Type şi supercarul McLaren MP4-12C.

În final, la categoria ”China Design Car of the Year”, s-a impus Citroen DS5, model care, chiar dacă nu mai e o noutate pe plan mondial, a fost eligibil deoarece e vorba despre versiunea construită în China de partenerul Chang’an. DS5 a devansat două modele Mercedes-Benz, aflate la poli opuşi: compactul A-Class, respectiv marele S-Class.

Prin urmare, putem spune că, din punctul de vedere al juriului China Car of the Year 2014, maşinile germane domină preferinţele chinezilor, mai ales dacă vorbim de lux.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide