Maşinile Euro 5 şi 6 ar putea avea interdicţie în centrul Capitalei

Autor: Marius Vișan 09 feb. 2018 Știri auto
Maşinile Euro 5 şi 6 ar putea avea interdicţie în centrul Capitalei

Autoritatea pentru Transport Bucuresti-Ilfov intenţionează să impună un sistem ca în Germania, unde pe baza unei viniete verzi pot circula în centrul oraşelor doar maşinile cu norme Euro 5 şi 6. 

„Planul Integrat de Calitate a Aerului”, cum l-au numit autorităţile, cuprinde Zona Centrală delimitată de Piaţa Victoriei, strada Mihai Eminescu, Strada Traian, Parcul Carol, Izvor şi Strada Buzeşti nu vor mai intra maşinile poluante.

În Germania, ca în multe oraşe din ţările vestice, indicatoarele marchează zonele verzi din centru şi din cartierele rezidenţiale. Pot intra doar cei care au vinieta verde în parbriz. Aceasta se obţine de la certificatori autorizaţi, dacă maşina are mai mult de Euro 5.

În Bucureşti ar însemna că nu au voie în Centru 82% dintre maşinile pe benzină şi 74% dintre maşinile cu motoare diesel inventariate de Primărie.

Anul acesta, Primăria vrea să modernizeze toate liniile de tramvai, dar şi cele de autobuz care fac legătura cu localităţile din Ilfov, ca să-i convingă pe oameni să nu mai vină cu maşina în Capitală. Şi va apărea şi la noi autobuzul pentru ghişee.

Primăria administrează doar 8.500 de locuri de parcare – primăriile de sector alte 30 de mii, adică sub 3% din totalul maşinilor. Aşa că de anul viitor, toate drumurile ar putea fi transformate în parcări cu taxa.

Vor fi create şi mai multe benzi speciale pentru autobuze, iar planul prevede că maşinile cu cel puţin 4 pasageri să poată circula şi ele pe aceste benzi, ca să încurajeze conceptul de car-sharing. 

Sursă: stirileprotv.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide