Mazda2 MZR 1,3 litri

Mazda a prezentat noul său motor MZR de 1,3 litri, ce funcţionează pe baza ciclului Miller şi are un consum de invidiat: doar 4,3 l/100km.

Mazda2 MZR 1,3 litri Mazda2 MZR 1,3 litri

Bazat pe actualul MZR 1,3 litri DOHC cu bloc de aluminiu, noul propulsor aspirat natural vine cu un sistem modern de deschidere variabilă a supapelor, pentru o creştere a ratei de compresie şi o eficienţă crescută în materie de consum.

Secretul noului motor este soluţia adoptată pentru transmisie, prima cutie de viteze CVT Mazda, cu variaţie continuă a rapoartelor. Aceasta reprezintă soluţia ideală pentru asigurarea unui consum minim în condiţiile în care motorul poate să funcţioneze tot timpul la turaţia ideală necesară unui rulaj economic. Motorul este disponibil pe modelul Demio, cunoscut pe piaţa europeană sub numele de Mazda2 şi va avea premiera în Japonia în luna iulie. Consumul a fost îmbunătăţit cu 20% faţă de modelul actual, iar, în combinaţie cu o greutate redusă cu 100 de kilograme, emisiile de noxe sunt aproape la jumătatea valorilor standardelor din anul 2005.

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.