Metoda inedită prin care un şofer îşi vinde maşina. Nu ai mai auzit de aşa ceva!

Autor: Cristian Agatie 22 aug. 2019 Știri auto
Metoda inedită prin care un şofer îşi vinde maşina. Nu ai mai auzit de aşa ceva!

Un şofer din Timişoara a postat pe Facebook un anunţ pentr a-şi vinde maşina. Ceea ce este inedit este modul în care acesta doreşte să-şi găsească un cumpărător pentru maşina lui, o Skoda Octavia 1.6 TDI din 2012. Timişoreanul nu vrea toţi banii (6.900 de euro) de la cumpărător, ci a anunţat că vinde 69 de bilete de tombolă cu valoarea de 100 de euro. Căştigătorul tombolei va primi, astfel, o Skoda Octavia în perfectă stare de funcţionare pentru numai 100 de euro. Reversul medaliei este că 68 de aventurieri vor pierde 100 de euro fără să primească ceva în schimb.

„Salutare, m-am hotarat sa scot la vanzare Skoda Octavia, sub formă de tombolă, cu alte cuvinte poţi câştiga o maşină de aproape 7.000 euro cu un bilet de 100 euro. Regulile sunt puţine şi simple. Am ales 69 de bilete/poziţii cu valoare de 100 de euro fiecare bilet. Când toate biletele sunt vândute, pentru a fi super transparent am să fac în direct/live o extragere generată pe www.random.org cu cele 69 de poziţii. Câştigătorul se întâlneşte cu mine să facem actul de vânzare-cumpărare şi să-şi ridice maşina. Extragerea se face doar dupa ce toate platile au fost confirmate. În privat vă pot trimite detalii legate de contul bancar pentru plata biletului. Se pot cumpara mai multe bilete de către aceeaşi persoană” se anunţă în postarea de Facebook

Iată şi informaţiile despre maşină:

„Skoda Octavia 2 Facelift An 2012, 222.000 km, 1.6 TDI, 105 cp, maşină achiziţionată din reprezentanţa din România, toate reviziile făcute la reprezentanţă, maşină personală. Maşina vine, pe lângă cauciucurile de varş, şi cu cauciucuri de iarnă rulate un sezon. Are dublu climatronic, geamuri electrice faţă, cotieră faţă/spate, radio-CD-mp3-AUX, oglinzi electrice încălzite, computer de bord cu afişaj MaxiDot, închidere centralizată şi alarmă, 2 chei, ABS Servo ESP, folie Llumar omologata şi garanţie 7 ani” se precizează în postarea de Facebbok.

Deocamdată postarea nu are foarte multe vizualizări, aşa că nu ştim dacă timişoreanul va avea succes cu metoda sa de vânzare a maşinii. Dacă va reuşi, modelul său de business va fi, cu siguranţă, copiat şi de alţii care doresc să-şi vândă maşina. 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide