Noul BMW Seria 3 Touring vine cu motoare mai puternice şi dotări de top - GALERIE FOTO

Noul BMW Seria 3 Touring va fi prezentat publicului în premieră în perioada 25-27 iunie 2019, în cadrul noului eveniment BMW Group #NEXTGen ce va avea loc la BMW Welt din München.

Noul BMW Seria 3 Touring vine cu motoare mai puternice şi dotări de top - GALERIE FOTO Noul BMW Seria 3 Touring vine cu motoare mai puternice şi dotări de top - GALERIE FOTO

Noul BMW Seria 3 Touring ajuns la cea de-a şasea generaţie, stabileşte noi repere în segmentul premium al clasei medii.  

Dimensiunile sale exterioare au crescut în comparaţie cu predecesorul său - cu 76 de milimetri în lungime (la 4.709 mm), cu 16 mm în lăţime (la 1.827 mm) şi cu 11 mm în înălţime (la 1.440 mm). Ampatamentul extins cu 41 mm, până la 2.851 mm, şi plusul de 43 mm la ecartamentul faţă (1.587 mm), respectiv de 21 mm la cel spate (1.604 mm) contribuie la manevrabilitatea şi agilitatea automobilului.

Farurile LED integrale sunt disponibile standard la noul BMW Seria 3 Touring, în timp ce farurile LED cu funcţii extinse, farurile LED adaptive cu BMW Laserlight pentru fază lungă cu efect antiorbire, cu o rază de acţiune de aproximativ 530 de metri.

Interiorul păstrează o ambianţă premium

Specificaţia standard include volan sport cu design nou şi îmbrăcat în piele, cu butoane multifuncţionale. Disponibil opţional, BMW Live Cockpit Professional afişări proiectate constant, legate de situaţie şi personalizate pe panoul de instrumente complet digital, de 12,3 inchi (31,24 cm), şi per displayul central de 10,25 inchi (26,04 cm). Pentru o operare intuitivă, selecţia funcţiilor se poate face de către conducător prin facilitatea touchscreen a displayului central, controlerul iDrive, butoanele de pe volan, control vocal sau prin gesturi.

Dotările standard includ sistem Speed Limit Info (informaţii privind limita de viteză) cu afişare No Passing Info (informaţii privind interdicţia de depăşire), avertizare la părăsirea benzii şi avertizare de coliziune şi pietoni cu funcţie de frânare în oraş, care detectează şi bicicliştii. Printre opţiuni se numără tempomat activ cu funcţie Stop & Go şi Driving Assistant cu avertizare la schimbarea benzii, avertizare la coliziune din spate şi avertizare de trafic transversal.

Noul BMW Seria 3 Touring dispune standard de operare automată a hayonului. Portbagajul noului BMW Seria 3 Touring are o capacitate de 500 de litri - cu cinci litri mai mult decât predecesorul - când toate locurile sunt ocupate, iar capacitatea de încărcare primară utilizabilă direct a crescut cu 32 de litri. Volumul portbagajului poate fi mărit la un maximum de 1.500 de litri prin rabatarea spătarului banchetei în raport 40:20:40.

Trei motoare pe benzină şi trei versiuni diesel vor fi disponibile

BMW M340i xDrive Touring se evidenţiază. Acesta dezvoltă 275 kW/374 CP. Portofoliul include şi două motoare pe benzină, cu patru cilindri, cu puteri de 135 kW/184 CP la BMW 320i Touring şi 190 kW/258 CP la BMW 330i, un motor diesel cu şase cilindri dispuşi în linie ce dezvoltă 195 kW/265 CP la BMW 330d xDrive Touring şi două versiuni diesel cu patru cilindri - 110 kW/150 CP la BMW 318d Touring şi 140 kW/190 CP la BMW 320d Touring.

Motoarele diesel cu patru cilindri ce propulsează BMW 318d Touring şi BMW 320d Touring sunt echipate standard cu cutie de viteze manuală, cu şase trepte, sau opţional cu transmisie Steptronic cu opt trepte (standard la toate celelalte variante de model).

Tracţiunea integrală este standard la cele mai puternice motorizări pe benzină şi diesel şi este opţională pentru BMW 330i xDrive Touring şi BMW 320d xDrive Touring. Toate variantele de model îndeplinesc standardul de emisii Euro 6d-TEMP. În 2020, un model BMW Seria 3 Touring cu tren de rulare plug-in hybrid va fi adăugat gamei în premieră.

Noul BMW Seria 3 Touring va fi produs la uzina BMW din München pentru clienţii din Europa, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, Australia şi Noua Zeelandă. Lansarea pe piaţă va avea loc la 28 septembrie 2019.

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.