Omul cât trăieşte învaţă să nu aleagă plafonul cu sticlă

Lista cazurilor creşte alarmant din 2011

Omul cât trăieşte învaţă să nu aleagă plafonul cu sticlă Omul cât trăieşte învaţă să nu aleagă plafonul cu sticlă

Plafoanele din sticlă erau fiţa supreme la o maşină acum 20, 25 de ani. Atunci cele mai multe erau trape. Adică le deschideai pentru aer, pentru holbat la stele, pentru o senzaţie care e într-adevăr deosebită. Cine a condus o maşină şi a acţionat trapa  - electrică în 99% din cazuri – ştie despre ce vorbim.

 

Apoi au apărut şi plafoanele fixe din sticlă. O alte senzaţie deosebită. Avantajul e că porţiunea de holbat la stele e mult mai mare pentru că nu mai ai o bucăţică şi în jurul ei mecanisme care să o deschidă. Sincer noi am prefera varianta asta.

 

Acum vine însă buba pe care nu am bănuit-o şi la care nu ne-am fi gândit. Consumer Reports scrie că dintr-un studiu NHTSA (National Highway Traffic and Safety Amdinistration) reiese că din 1995 până azi, 860 de americani s-au trezit cu plafoanele transparente explodate. Cele mai multe dintre ele – 71% - au fost reclamaţii înregistrate după 2011. Coincide cu “liberalizarea” plafoanelor din sticlă la nivel de masa.

 

Explicaţia e simplă, logică şi de luat în calcul. Din cauza suprafeţelor din ce în ce mai mari allocate plafoanelor, ele înmagazinează mai multă căldură direct de la soare, fiind expuse mereu, fie că staţionează, fie că sunt în mers. Pentru că nu au spaţiu de dilatare / destindere, plesnesc.

Exeprţii spun că atât timp cât suprafaţa plafonului din sticlă e mai mare, riscurile de explozie sunt direct proporţionale. NHTSA vorbeşte, totodată, despre nişte standarde de siguranţă care să reglementeze acest lucrur, numai că formele diferite ale maşinilor, implicit suprafeţele diferite ale plafoanelor, fac destul de dificil acest proces de standardizare.

 

Pe lista celor mai multe plafoane explodate înregistrate e Hyundai, cu 119 bucăţi, apoi Ford cu 85. Asta din 1995 până azi. Sigur, judecând după milioanele de maşini vândute, este un nimic, însă e destul să se întâmple o singură data o nenorocire ca să dicreditezi un brand. Pe locul 3 a fost Nissan cu 82 de cazuri.

 

Unul dintre cei păţiţi a povestit că s-a trezit un cioburi pe el, peste tot, şi că a avut răni multe pe braţe şi pe faţă din cauza cioburilor. Din acest motiv trebuie să aveţi mare grijă când cumpăraţi o maşină, mai ales la compartimentul din spate, acolo unde vă ţineţi copiii. 

Autor Alexandru Banu

 

 

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.