Propulsorul Ford EcoBoost de un litru este Motorul Internaţional al Anului 2013

Autor: Adrian Mihălţianu 05 iun. 2013 Știri auto

Motorul pe benzină EcoBoost de 1 litru al Ford Motor Company a fost ales Motorul Internaţional al Anului 2013, fiind al doilea an consecutiv în care propulsorul în trei cilindri obţine acest premiu.

Motorul EcoBoost de 1 litru, ce îmbină injecţia directă, supraalimentarea turbo şi supapele cu distribuţie variabilă reducând consumul fără a sacrifica puterea, a obţinut cel mai mare scor din istoria competiţiei. Motorul a câştigat de asemenea categoria „cel mai bun motor sub 1 litru” în cadrul premiilor anuale prezentate de revista Engine Technology International.

Ford a confirmat de asemenea planurile de a dubla producţia motorului la uzina sa de motoare din Köln, Germania, la peste 1.000 de motoare pe zi începând cu jumătatea lunii august, pentru a face faţă cererii.

„În cazul unei tehnologii atât de mature precum motorul cu combustie internă, realizarea unei adevărate descoperiri tehnologice se întâmplă foarte rar, dar acesta este exact lucrul pe care echipa l-a realizat cu acest motor”, a declarat Joe Bakaj, vicepreşedinte Ford, Global Powertrain. „Trebuie să îl conduci ca să poţi crede că un mic motor în trei cilindri poate genera asemenea performanţe şi consum de combustibil.”   

Un grup format din 87 de jurnalişti auto din 35 de ţări din toată lumea au jurizat competiţia în ceea ce priveşte manevrabilitatea, performanţa, consumul, rafinamentul şi aplicarea cu succes a tehnologiilor avansate în materie de motoare. Ford este unul dintre cei trei producători de automobile care au înregistrat victorii consecutive în istoria de 15 ani a premiilor. 

Motorul EcoBoost de 1 litru a fost conceput la centrele de cercetare şi dezvoltare ale Ford din Aachen şi Merkenich, Germania, şi Dunton, Marea Britanie, şi este produs la uzinele din Köln şi Craiova, România.

Propulsorul de 1 litru echipează în prezent modele mici, precum Fiesta şi B-MAX, dar şi modele compacte precum Focus, C-MAX şi Grand C-MAX.  În viitorul apropiat va echipa modele mai mari, printre care noul Ford Mondeo. El va fi de asemenea oferit împreună cu vehiculele comerciale Transit Connect şi Transit Courier şi vehiculele de transport călători Tourneo Connect şi Tourneo. 

Motorul este în curs de lansare în toată lumea. Este în prezent disponibil pe modelele EcoSport din India şi China, iar în cursul acestui an va fi lansat pe modelul Fiesta în America de Nord.

Uzinele Ford din Craiova si Köln au fost modernizate pentru a facilita producţia motorului EcoBoost de 1 litru, fiind introduse tehnici avansate de producţie care reduc volumul de agenţi de răcire necesar la prelucrarea pieselor de motor din aluminiu la doar 5 mililitri per componentă de la 2 litri anterior, contribuind la o amprentă redusă de mediu a producţiei.

A fost de asemenea introdusă noua tehnologie de „testare la rece”, care permite testarea motoarelor fără a fi pornite, reducând consumul de carburant şi emisiile CO2 din acest proces cu 66%. Restul de energie necesară pentru operarea uzinei din Köln provine din surse regenerabile, printre care trei hidrocentrale din Norvegia şi Suedia.

Ford Europa intenţionează să tripleze producţia anuală de vehicule echipate cu motoare pe benzină EcoBoost la aproximativ 480.000 până în 2015, de la 141.000 în 2011. Compania estimează că peste 300.000 din aceste vehicule vor fi echipate cu motorul EcoBoost de 1,0 litri. În primul trimestru al anului 2013 în Europa, motorul EcoBoost de 1 litru a reprezentat 42% din comenzile modelului B-MAX, 30% din comenzile modelului Focus şi 24% din comenzile modelului Fiesta pe toate cele 19 pieţe tradiţionale ale Ford în Europa.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide