Rabla 2019. Câte prime de casare au mai rămas

Autor: ProMotor 03 iun. 2019 Știri auto
Rabla 2019. Câte prime de casare au mai rămas

Programul Rabla 2019, început pe 12 aprilie, a pus la bătaie 30.000 de prime de casare, în valoare de 6.500 de lei.

Astăzi, 03 iunie 2019, mai sunt disponibile aproximativ 600 din cele 30.000 prime de casare pentru persoanele fizice, a anunţat Fondul de Mediu.

Obiectul programului Rabla 2019 îl reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu, acordată sub forma primei de casare, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, mai puţin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate.

Condiţii de acordare a primei de casare în cadrul RABLA 2019

Beneficiază de prima de casare proprietarul persoană fizică ce îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) are domiciliul sau reşedinţa în România;

b) nu are obligaţii de plată la bugetul local;

c) s-a înscris la un producător validat în vederea achiziţionării unui autovehicul nou, obţinând nota de înscriere;

d) a predat autovehiculul uzat unui colector autorizat şi a obţinut certificatul de distrugere, potrivit prevederilor prezentului ghid;

e) a radiat din evidenţa circulaţiei autovehiculul uzat şi a obţinut certificatul de radiere, potrivit prevederilor prezentului ghid;

f) a prezentat producătorului validat dovada distrugerii şi a radierii din evidenţa circulaţiei a autovehiculului uzat, potrivit prevederilor prezentului ghid;

g) a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.

Totodată, beneficiază de prima de casare orice persoană fizică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) are domiciliul sau reşedinţa în România;

b) nu are obligaţii de plată la bugetul local;

c) i-a fost cedat de către un proprietar persoană fizică dreptul de beneficiu asupra primei de casare;

d) a achiziţionat autovehiculul nou de la producătorul validat care a eliberat nota de înscriere.

Cum arată parcul auto din România

Parcul auto din Romania a ajuns, la sfârşitul anului 2017, la peste 7,63 milioane de unităţi, dintre care 5,99 milioane erau autoturisme. Din totalul autovehiculelor, conform DRPCIV, aproximativ 2,28 milioane erau mai vechi de 11-15 ani, 1,77 milioane de unitati cu vechime intre 16 si 20 ani, 1,71 milioane cu peste 20 de ani vechime. În ceea ce priveşte autovehiculele noi, (0-2 ani), la nivel naţional erau înregistrate, la sfârşitul lui 2017, aproximativ 287.174 de unităţi, din care 200.642 de autoturisme.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide